Singurul actor musulman nominalizat la Oscar cere dreptate pentru semenii săi
Un actor și rapper britanic a lansat o fundație pentru combaterea „portretizărilor toxice” a musulmanilor în cinematografie.
Conform BBC, britanicul Riz Ahmed a reacționat la scurt timp după ce un studiu a arătat că musulmanii apar foarte rar în scenele marilor filme, iar atunci când apar sunt puși într-o lumină negativă. La începutul anului, starul din „Sound of Metal” (2019) a devenit primul musulman care a fost vreodată nominalizat pentru premiul de cel mai bun actor de la Oscaruri.
Ahmed mai este cunoscut și pentru „Rogue One” și „The Night Of”. Acesta a declarat: „Problema cu interpretarea greșită a musulmanilor nu mai poate fi ignorată de-acum încolo”. Într-un videoclip postat pe internet, acesta a adăugat că nominalizarea sa în premieră la Oscaruri a fost „un moment dulce-amărui”.
Tristețe masivă pentru nominalizarea istorică de la Premiile Oscar...
I'm fed up of seeing Muslim characters on screen either negative or non existent. The industry must change. Our new study proves what many of us always felt about #MuslimsInFilm. The cost is measured in hate & lost lives. Full speech here: https://t.co/bsfpQw4Wfe pic.twitter.com/2itt6IaESB
— Riz Ahmed (@rizwanahmed) June 10, 2021
„Am purtat această nominalizare un oarecare semn de gratitudine... dar am simțit și o tristețe masivă”, a mai spus actorul de 38 de ani din Marea Britanie. „Cum este posibil ca din toate cele 1,6 miliarde persoane musulmane – un sfert din populația lumii – nimeni să nu fie nominalizat până acum?”.
„M-am întrebat, dacă sunt excepția de la regulă, atunci ce reguli există pentru cei ca mine? Care este regula nescrisă pentru musulmani – un sfert din populația globală – și pentru locul lor din filme, cultură, societate, dacă este vreuna?”, a mai transmis Riz Ahmed.
Riz Ahmed este sătul, iar situația trebuie să se schimbe
„Sunt sătul să văd personajele musulmane pe marile ecrane cum sunt portretizate negativ sau complet inexistente. Industria trebuie să se schimbe. Noul nostru studiu arată cum ne-am simțit de mult timp mulți în legătură cu musulmanii în filme. Costul este măsurat în ură și veți pierdute”, spusese anterior actorul britanic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News