Data actualizării:
Data publicării:

Sindromul bebelușului scuturat. Cum apare şi cât de grav poate fi

Autor: Liana Ganea | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto: Pexels
Foto: Pexels

Din păcate, mulţi părinţi tineri, neexperimentaţi sau doar stresaţi nu-şi pot controla emoţiile şi reacţiile atunci când bebeluşul lor plânge şi recurg la un gest...extrem: îl scutură violent, în speranţa că asta îl va linişti şi îl va face să tacă. Ce fac aceşti părinţi, de fapt, este să-şi traumatizeze copilul pe viaţă.

Alegeri prezidentiale 2024

Sindromul bebelușului scuturat, cunoscut și ca traumatism cranian abuziv sau sindromul impactului scuturat, este o leziune cerebrală gravă care rezultă de pe urma scuturării violente a unui bebeluș sau copil. Sindromul bebelușului scuturat distruse celulele cerebrale copilului și împiedică creierul să mai primească oxigenul necesar. Nu este altceva decât o formă de abuz care poate rezulta în leziuni cerebrale permanente sau chiar moarte, se arată în Kids Health.

Semnele nu sunt întotdeauna vizibile pe corp, ci mai cu seamă în comportament. Uneori, fața este învinețită, dar leziunile "invizibile" includ hemoragia cerebrală și a ochilor, leziuni ale măduvei spinării, fracturi ale coastelor, craniului, picioarelor sau altor oase. Mulți copii cu sindromul bebelușului scuturat prezintă semne și simptome de la abuzuri anterioare. În cazurile ușoare, copilul ar putea părea complet normal după ce a fost scuturat, însă în timp acesta va dezvolta probleme de sănătate sau comportament.

Care sunt simptomele?

Probleme de respirație

Lipsa apetitului

Vărsături

Paralizie

Piele palidă ori cu tentă albăstrie

Comă

Convulsii

Irascibilitate extremă

Stare de somnolenţă prelungită, apatie

Adresați-vă cât mai repede unui medic specialist dacă suspectați că un copil a fost rănit după ce a fost scuturat cu violență. Solicitarea de îngrijiri medicale cât mai curând posibil poate salva viața copilului sau preveni probleme grave de sănătate. Totodată, cadrele medicale sunt obligate prin lege să anunțe autoritățile dacă suspectează că un copil este victima unor abuzuri.

Nervi slabi, traume pe viaţă

Bebelușii încă nu au mușchii gâtului complet dezvoltați și uneori nu își pot susține capul. Dacă un copil este scuturat cu violență, creierul deja fragil se va deplasa în interiorul craniului, iar asta duce la hemoragie, inflamație și echimoze. Sindromului bebelușului scuturat poate apărea atunci când părintele sau îngrijitorul scutură cu violență un bebeluș sau copil din cauza furiei sau frustrărilor, cel mai des atunci când un copil nu se oprește din plâns, potrivit Mayo Clinic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel