Data publicării:
Sindicatul Medicilor: dublarea salariilor și medici de familie amendați pentru internări excesive
Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România salută preocupările Ministerului pentru creşterea salariilor, dar nu crede că acestea vor rezolva ceva. Sindicatul consideră că legalizarea "plicului pentru doctor" nu e o soluție. Legalizarea șpăgii mută povara plății pe umerii cetăţeanului, în timp ce acesta mai plăteşte taxe şi impozite generale, plăteşte asigurarea de sănătate obligatorie, plăteşte coplata la externare.
Singurul mecanism eficient de creştere a salarizării medicilor ar fi aplicarea prevederilor legii salarizării din 2010, lege care dublează salariile medicilor, arată Camera Federativă, într-un comunicat trimis de președintele Victor Eșanu.
Amenzi pentru medicii de familie
Referitor la numărul mare de internări, Camera Federativă consideră că singurul mecanism aflat astăzi la îndemâna Ministerului şi a CNAS ar fi introducerea unor penalizări financiare pentru fiecare internare făcută direct de la Medicul de Familie.
Aceste amenzi pot fi aplicate pe baza unei monitorizări specifice a analizei biletelor de trimitere către spitale, lucru uşor de realizat, prin utilizarea programului "SIUI", folosit peste tot în spitale. Acest mecanism este implementat cu succes în Anglia.
Coplata, să crească de 10 ori ca să fie eficientă
Utilizarea sumelor obţinute din coplată ar reprezenta o rezolvare a situaţiei, la fel de ridicolă ca şi sumele în sine - 10 lei pe caz externat. Pentru ca aceste sume să reprezinte o soluţie ar trebui să reanalizăm propunerea reprezentanţilor FMI de a avea o coplată de 100 de lei pe caz externat.
Cum măsurile de creștere a coplății și de amendare a medicilor de familie nu sunt acceptabile politic, în an electoral și ar genera proteste ale medicilor și pacienților, singurul mecanism eficient şi viabil de creştere a salariilor medicilor din sectorul public ar fi aplicarea legii cadru a salarizarii, din 2010, concluzionează CFMR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News