Data publicării:

Sindicatele, solicitări pentru Guvern: Ar putea da statul în judecată

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Politica
WhatsApp

 Blocul Naţional Sindical (BNS) solicită premierului Sorin Grindeanu şi ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu, să iniţieze în regim de urgenţă demersurile pentru modificarea Legii privind sistemul asigurărilor de şomaj şi ocupării forţei de muncă. Totul pentru ca valoarea indemnizaţiei de şomaj să fie în concordanţă cu prevederile Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) nr. 168/1998. 

Alegeri prezidentiale 2024

'BNS atrage atenţia că, în momentul de faţă, nu sunt respectate prevederile art. 15 din Convenţia OIM nr.168/1988 ratificată de România în 1992. Odată cu modificarea salariului minim trebuia modificată şi Legea ocupării, astfel încât indemnizaţia de şomaj, atât pentru absolvenţi, cât şi pentru cei care au cotizat şi au intrat în şomaj, să crească. Dacă legislaţia nu se modifică, veniturile acestor persoane sunt afectate cu sume cuprinse între 70 de lei şi 340 de lei", se menţionează într-un comunicat al BNS. remis marţi AGERPRES. 

Potrivit sursei citate, în această situaţie sunt circa 81.000 de persoane, care ar putea da statul în judecată pentru a-şi câştiga aceste drepturi. 

"Cerem Guvernului să facă aceste modificări, cu atât mai mult cu cât am făcut şi analiza de impact şi efectele asupra bugetului nu sunt semnificative', a declarat preşedintele BNS, Dumitru Costin, informează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel