Simonis: Clanuri terorizează cetăţenii să-şi vândă apartamentele. Fapta se va incrimina penal
Data publicării:
Autor: Tiberiu Vasile
WhatsApp
sursa: Agerpres
sursa: Agerpres
Codul penal va fi modificat pentru a incrimina "tulburarea folosinţei locuinţei", din cauza clanurilor care au pus presiune şi au constrâns locuitorii unor imobile să-şi vândă apartamentele.

"Acolo este o chestiune care modifică din nou Codul penal. La mine, la Timişoara, există anumite clanuri care au pus presiune, au constrâns locuitorii anumitor imobile să-şi vândă apartamentele, terorizându-i la propriu şi am identificat acest mecanism prin care, practic, se poate o institui un ordin de protecţie, un ordin de restricţie faţă de vecinii agresivi, se poate începe urmărirea penală şi se incriminează penal o astfel de faptă de terorizare. Pentru că ani la rând, clanuri din Timişoara şi în toată ţara şi-au terorizat vecinii şi, prin tot felul de mecanisme şi de constrângeri, au încercat să-i oblige să vândă la preţuri derizorii apartamentele pe care le aveau într-un imobil în care locuiau şi aceste clanuri", a răspuns Alfred Simonis, întrebat în legătură cu modificările aduse Codului penal pe această temă, la Parlament.

El a precizat că, prin aceste modificări, se sancționează penal agresiunea constantă în astfel de circumstanțe.

"Au fost cazuri serioase de locuitori ai Timişoarei care au fost terorizaţi"

"Au fost cazuri serioase de locuitori ai Timişoarei care au fost terorizaţi, şi nu doar ai Timişoarei, de la fecale pe casa scării, la muzică dată tare, la inundaţii provocate pentru a-i teroriza, pentru a-i constrânge să vândă. Acest proiect de lege va institui restricţii faţă de aceştia şi va obliga legiuitorul să aplice sancţiuni dure, astfel încât cetăţenii să fie protejaţi", a detaliat Simonis.

Potrivit modificărilor adoptate, "fapta prin care se tulbură folosinţa locuinţei locatarilor dintr-un imobil se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani sau cu amendă. Fapta prin care se împiedică folosinţa normală a locuinţei prin punerea titularului dreptului de folosinţă în situaţia de a nu-şi putea exercita în mod firesc dreptul său, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate", susține Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel