Data publicării:
Simona, prima declarație după meciul din Fed Cup
Simona Halep a învins-o lejer pe Katerina Siniakova în al doilea meci de Fed Cup, de la Ostrava, Cehia.
Meciul a fost la discreția campioanei noastre, care a avut doar un scurt moment e ezitare în primul set.
"A fost difici, din punct de vedere emoţional în primul rând şi mă bucur că au venit atât de mulţi români să ne susţină. A fost o atmosferă incredibilă, chiar dacă jucăm în deplasare. Cred că românii au fost mai gălăgioşi decât cehii, astăzi, în sensul pozitiv. Le mulţumesc că au venit şi îi aştept mâine cu drag să ne susţină la fel de bine. Mă bucur că am câştigat acest meci. Am fost emoţionată la început, este Grupa Mondială, este un meci important, dar cred eu că am jucat destul de bine. Din punctul meu de vedere, am jucat ceea ce a trebuit şi de aceea am câştigat în două seturi”, a spus Simona.
Citește și: Emil Boc, șef de galerie la meciul Cehia-România, în Fed Cup VIDEO
Simona Halep - ”Și mâine este o nouă zi”
Ea a continuat declarația, explicând cum a fost în primul set, dar și cum crede că va fi meciul decisiv cu Pliskova:
”Am luptat un pic în primul set, pentru că la 5-2 serviciul acela a fost un pic aut şi am fost oarecum destabilizată, dar în final am câştigat cu 6-4 şi am avut mai multă încredere pentru setul al doilea. Nu mă simt obosită, mă simt bucuroasă pentru ceea ce am făcut şi pentru faptul că este 1-1 şi mâine este o nouă zi. Este dificil mereu când joc împotriva ei (n.r. - împotriva Karolinei Pliskova), este o jucătoare puternică, are un serviciu foarte bun, aici, pe suprafaţa asta, este foarte greu să returnezi, dar încerc să fac tot ceea ce pot ca să câştig. Meciul e deschis, ea este acasă, are un mic avantaj, dar nu mi-e teamă şi sper să dau ceea ce am mai bun ca să câştig" a declarat Simona Halep, pentru Telekom Sport.
VIDEO
Simona Halep, numărul trei mondial, s-a impus rapid, într-o oră şi 12 minute, sâmbătă, în faţa numărului 44 mondial, Katerina Siniakova rezultat 6-4, 6-0. În primul meci al zilei, Carolina Pliskova a învins-o pe Mihaela Buzărnescu, scor 6-1, 6-4.
Citește și: Simona Halep - Katerina Siniakova, rezultat în al doilea meci cu Cehia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News