Data publicării:
Simona Pătruleasa, fără cuvinte, după un gest impresionant: Părinții m-au dezamăgit...
Simona Pătruleasa a povestit o experiență prin care a trecut și care i-a lăsat un gust amar, după ce s-a implicat trup și suflet.
"M-am implicat, le-am trimis pachete, apoi părinții m-au dezamăgit"
"Plăcute au fost momentele în care am întâlnit oameni extraordinari, artiști, oameni de televiziune pe care îi admiram și pe care, înainte de a lucra în televiziune, nu avusesem ocazia să-i cunosc. Am avut și momente neplăcute, legate de știrile pe care le-am prezentat de-a lungul timpului, care m-au încărcat.
De fiecare dată când prezentam un subiect trist legat de copii, bătrâni părăsiți, ajungeam să-i contactez, să încerc să-i ajut, nu puteam sta nepăsătoare. Sunt foarte empatică și, din păcate, am avut niște experiențe neplăcute. Țin minte că, la un moment dat, m-a impresionat povestea unor copii și am încercat să îi ajut – le-am contactat părinții. M-am implicat, le-am trimis pachete, am încercat să le urmăresc evoluția, apoi părinții m-au dezamăgit prin modul în care nu se implicau, astfel încât copiilor lor să le fie mai bine", a spus Simona Pătruleasa pentru Kanal D.
Cum a ajuns la Kanald D
"După ce am plecat de la Antena 1, au urmat cinci luni de pauză, o perioadă în care nu îmi găseam locul. Nu mi-a fost deloc bine, eram obișnuită să fac ceva, să am o activitate care să mă țină conectată în permanență la un scop foarte clar. Eu lucrez de mică și mi s-a părut ciudat ca aceste cinci luni să nu fac nimic.
Eram plecați în Capri, eram chiar în piscină, fiind o zi de vară superbă, și mi-a sunat telefonul. Era Mihaela Antohe, prietena mea dragă, pe care o cunoscusem la Realitatea, și care mi-a propus să merg la Kanal D, să dau o probă. Nu mi-a venit să cred, mi s-a părut incredibil, pentru că eu deja mă întrebăm ce voi face în continuare.
Îmi place să merg în vacanțe, să călătoresc, dar vreau și să fiu utilă, să fac ceva interesant. Sunt în echipa Kanal D de 13 ani, am intrat la un an după ce s-a lansat postul. Dacă am rămas atâția ani, înseamnă că mi-a fost bine. Mă simt în mijlocul echipei Kanal D ca în familie, mă simt iubită, apreciată. Construim împreună, zi de zi, suntem conectați la publicul nostru și pentru cei de acasă devenim tot mai buni", a mai spus Simona Pătruleasa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News