"Dincolo de numirea unui judecător și urez mult succes și doamnei Teodoroiu și doamnei Neagoe în CSM. Sunt două persoane care ar fi putut fi în egală măsură judecători la Curtea Constituțională. Dar dincolo de numirea unui judecător, cu siguranță a fost și o bătălie politică importantă în Senat. Le mulțumesc tuturor senatorilor din coaliția de guvernare, care și-au arătat, până la urmă, sprijinul și loialitatea, și lucrul acesta se întâmplă până la urmă și la Camera Deputaților. Probabil că ați văzut că la moțiunea de azi n-au fost prezenți inițiatorii moțiunii, am fost noi prezenți, dar, mă rog, poate că așa era normal. Important este că acum această coaliție de guvernare să poată să funcționeze în perioada următoare pentru a reuși să adopte câteva dintre reformele cele mai importante. În primul rând, Codul Fiscal și Codul de Procedură Fiscală pe care le-am și prezentat astăzi, dar, care, în niciun caz nu sunt în formă finală. Guvernul a construit această propunere care încă 30 de zile se discută cu reprezentanții mediului de afaceri ai societății civile, ai contribubililor, ai celor care plătesc taxe și impozite, după aceea, Guvernul trimite proiectul la Parlament, se va dezbate și în Senat și în Camera Deputaților, deci este încă o procedură lungă până la sfârșitul sesiunii, în așa fel încât, dacă se aprobă, și președintele promulgă Codurile, intră în vigoare la 1 ianuarie 2016. Este un efort uriaș și va însemna pentru România debirocratizare, stabilirea unor reguli clare d.p.d.v. fiscal, pe de altă parte, d.p.d.v. politic, pentru mine, ca prim-ministru, și pentru USL este ultima promisiune și angajament din programul de guvernare încă neîmplinită", a declarat premierul Victor Ponta, după ce gruparea PNL-Geoană a fost înfrântă în Senat, unde Simona Maya Teodoroiu, propusă de PSD, a fost votată pentru a ocupa locul lui Toni Greblă din CCR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales