Simona Marinescu a fost numită în funcţia de director al Centrului Internaţional ONU/PNUD pentru atragerea sectorului privat în finanţarea şi implementarea programele de dezvoltare, cu sediul la Istanbul.
Centrul de la Istanbul este unul dintre cele cinci centre globale, de excelenţă, ale Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), care se vor implica în atragerea şi mai substanţială a sectorului privat în proiectele şi programele de dezvoltare, cu precădere după anul 2015.
Celelalte patru centre vor fi deschise la Rio de Janeiro (Brazilia), Nairobi (Kenya), Seul (Coreea de Sud) şi Oslo (Norvegia).
Centrul de excelenţă de la Istanbul va deveni operaţional în următoarele câteva luni şi va avea un mandat global pentru implementarea strategiilor specifice PNUD, în regiunea sudică a Europei.
Specialiştii lui vor contribui la redactarea "Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă", ce se vor constitui într-un nou set de angajamente politice la nivel global, după evaluarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, din anul 2015.
Simona Marinescu, fost senator(2000-2004), a devenit în ianuarie 2008, economist senior pentru Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare. Ea a coordonat reformele economice în Irak în parteneriat cu Banca Mondiala și cu Organizatia pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva