Simona Halep - Victoria Azarenka, Wimbledon 2019. Data și ora partidei
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Darius Muresan
WhatsApp
Simona Halep a trecut în trei seturi de Miki Buzărnescu și va juca mâine, în turul 3 de la Wimbledon, împotriva Victoriei Azarenka.

În vârstă de 29 de ani, Azarenka ocupă locul 40 WTA și se află într- formă de invidiat. Cândva ”nașul” Serenei Williams, jucătoarea din Belarus a defilat la Wibledon și a trecut în minimum de seturi de Alize Cornet și Ajla Tomljanovic.

Halep - Azarenka, duel foarte echilibrat în turul 3 de la Wimbledon

De partea cealaltă Simona Halep a avut două meciuri de anduranță împotriva jucătoarei din Belarus Sasnovich și împotriva Mihaelei Buzărnescu. 

Porivit specialiștilor meciul se anunță unul echilibrat. Halep e sensibil favorită, are  cotă de 1.85 în timp ce o vitorie a Azarenkăi e cotată cu 1.95.

Potrivit organizatorilor meciul se va disputa vineri, 5 iulie, de la ora 13:00.

Scorul întâlnirilor directe dintre Halep și Azarenka este 2-2. Ultima întâlnire dintre cele două a avut loc chiar pe iarba de la Wimbledon acum doi ani, când campioana noastră s-a impus.

Meciul va fi transmis la de Eurosport, dar și în format live text pe WWW.DCNEWS.RO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel