Chiar dacă are de apărat o semifinală la turneul de la Roma, Simona Halep o va depăşi sigur pe Victoria Azarenka, locul 4 actual și fost lider mondial, jucătoarea din Belarus nefiind prezentă la Foro Italico în perioada 12-18 mai.
În aceste condiții, aproape sigur, de lunea viitoare, Simona Halep va trece de jucătoarea din Belarus, care nu va fi prezentă la competiţie din cauza unei accidentări.
Există o mică posibilitate ca Simona să nu urce pe locul 4 în clasament la finalul acestei săptămâni, scrie prosport.ro, chiar dacă va trece sigur de Azarenka. Petra Kvitova, care în acest moment se situează pe poziţia a 6-a, a acces doar până în optimi la Roma, în 2013, astfel că are de apărat 105 puncte.
Citește și: Simona Halep, victorie superbă. S-a calificat în finala de la Madrid
În măsura în care cehoaica va reuşi să ajungă în finală anul acesta, iar Simona nu va trece de semifinale, Kvitova ar depăşi-o în clasament pe româncă. Şansele ca Petra să urce atât de sus la Foro Italico sunt însă reduse, mai ales în contextul în care beneficiază (ca şi Simona, de altfel) de o jumătate de tablou grea, cu Serena Williams sau Şarapova ca posibile adversare în drumul spre finală.
Top 10 WTA
1. Serena Williams (SUA) 11.590 puncte
2. Na Li (China) 7.475
3. Agnieszka Radwanska (Polonia) 6.290
4.Victoria Azarenka (Belarus) 5.361
5. Simona Halep (România) 5.340
6. Petra Kvitova (Cehia) 4.605
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- "Make Europe Great Again (MEGA)", prima zi. Declaraţii împotriva Ursulei von der Leyen şi un avertisment. "Anul răspântiilor"
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic