SIMONA HALEP - SHENZEN, 2015. Toate româncele din top 100 WTA joacă la SHENZEN. Simona Halep este principala favorită
Simona Halep, alături de toate celelalte românce din topul 100 WTA, vor participa la primul turneu din 2015, de la Shenzen, unde constănțeanca va fi principala favorită a competiției.
Sezonul WTA din 2015 va începe pe 4 ianuarie, când sunt programate două turnee: Shenzen (China) și Brisbane (Australia).
Toate româncele din top 100 WTA vor debuta în noul sezon la competiția din Asia. Astfel, Simona Halep (3 WTA), Irina Begu (41 WTA), Monica Niculescu (46 WTA), Alexandra Dulgheru (83 WTA) și Sorana Cîrstea (93 WTA) vor fi prezente direct pe tabloul principal al turneului din China, scrie digisport.ro.
Citește și: Presa americană: Ce urmărește Halep prin alegerea noului antrenor
Simona Halep - cap de serie numărul 1
Simona Halep va fi principala favorită a competiției de la Shenzen, în condițiile în care la Brisbane vor lua startul nume extrem de importante, precum Maria Sharapova, Ana Ivanovic sau Victoria Azarenaka. Serena Williams este deținătoarea ultimelor două titluri din Australia, iar până acum nu și-a anunțat participarea, însă, la fel ca și în anii precedenți, o poate face pe ultima sută de metri.
A doua favorită a întrecerii de la Shenzen este Petra Kvitova (4 WTA). Campioana de la Wimbledon a demonstrat în finalul sezonului 2014 că se simte excelent în China - a câștigat întrecerea de la Wuhan și a fost finalistă la Beijing. De asemenea, iese în evidență prezența pe tablou a Verei Zvonareva, fosta ocupantă a locului 2 WTA, care nu a mai evoluat de la Wimbledon.
"A fost un an excelent pentru mine și sunt foarte mândră de ce am realizat. Aștept cu încredere sezonul 2015 și cred că participarea mea la Shenzen va reprezenta o modalitate bună de a începe anul", a declarat Simona Halep pentru site-ul competiției din China.
Vezi și: Simona Halep și Klaus Iohannis vor juca un meci de tenis
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News