Data publicării:
SIMONA HALEP, prima declarație după calificarea în TURUL 2 de la US OPEN 2014
SIMONA HALEP, în TURUL 2 LA US OPEN 2014. Simona Halep a oferit prima declarație după calificarea în turul 2 de la US OPEN 2014. Deși a întâlnit o adversară fără loc WTA, a doua favorită a competiției a avut nevoie de set decisiv pentru a se impune, după ce a pierdut primul act în tie-break.
Vezi și: Halep, calificare cu emoții în turul 2 la US Open. Cu cine va juca
SIMONA HALEP, în TURUL 2 LA US OPEN 2014. Simona Halep a eliminat-o pe americanca Danielle Rose Collins, beneficiară a unui wild card, scor 6-7 (2-7), 6-1, 6-2. La finalul meciului de 2 ore și 1 minut, românca de pe locul 2 WTA a declarat, conform gsp.ro:
"Mă bucur că am câştigat această partidă. Ea a jucat foarte bine. Întotdeauna e foarte greu în primul tur la un turneu de Mare Şlem. Am fost un pic emoţionată după primul set, pentru că arena e foarte mare şi impresionantă.
A fost şi mai greu pentru că ea e americancă, iar publicul era de partea ei, însă au fost fair-play.
Per total am fost peste adversara mea, am fost mai agresivă, însă a trebuit să depun un efort considerabil să câştig.
Vreau să iau doar lucrurile pozitive din acest meci şi să mă concentrez pe următorul meci, să iau totul pas cu pas".
SIMONA HALEP, în TURUL 2 LA US OPEN 2014. Românca o va întâlni în turul 2 de la US Open 2014 pe Jana Cepelova (Slovacia, locul 65 WTA). Slovaca a trecut în runda inaugurală de Maria-Teresa Torro-Flor (Spania, locul 62 WTA), scor 2-6, 7-5, 6-1.
SIMONA HALEP, în TURUL 2 LA US OPEN 2014. Pentru calificarea în turul 2 de la US Open 2014, Simona Halep va primi 60.420 de dolari şi 70 de puncte WTA.
Citește și: Cum poate deveni Simona Halep locul 1 WTA în 2014
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News