Simona Halep NU participă la Jocurile Olimpice
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andreea Ditcov
WhatsApp
Pixabay / Simona Haelp NU participă la Jocurile Olimpice
Pixabay / Simona Haelp NU participă la Jocurile Olimpice
Simona Halep nu va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a anunțat Mihai Covaliu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a declarat, luni seara, că jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul 3 în clasamentul mondial, nu va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo, informează Agerpres. 

"Din păcate, Simona ne-a anunţat că nu va putea participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Ea a făcut nişte analize amănunţite zilele acestea în urma accidentării (n.r. - la gambă), iar medicii i-au spus că nu va putea juca tenis cel puţin patru săptămâni de acum încolo. Pentru România, Simona reprezintă o mare pierdere înaintea acestor Jocuri", a afirmat Covaliu pentru Agerpres.

Anunţul preşedintelui COSR vine la doar trei zile după ce Halep şi-a anunţat retragerea de la turneul de Mare Şlem de la Wimbledon pe care l-a câştigat în urmă cu doi ani.

A renunțat la turul 2 de la Roma

                                                                                                  
Pe 12 mai, Simona Halep (29 ani) a fost nevoită să abandoneze în turul al doilea la Roma, la scorul de 6-1, 3-3, 0-30 cu germanca Angelique Kerber, după 57 de minute de joc. Din cauza accidentării suferite la gambă, Halep a ratat şi turneul de la Roland Garros.

Jucătoarea de tenis Simona Halep afirma la 14 aprilie, cu 100 de zile înainte de începerea Jocurilor Olimpice de la Tokyo, că singurul său vis este de a fi cea mai bună la întrecerea supremă.

"100 de zile şi un singur vis, de a fi cel mai bun la Jocurile Olimpice. Eu cred că acest vis poate deveni realitate pentru că în spatele lui sunt mii de ore de muncă şi multă dorinţă. Jocurile Olimpice 2020 Tokyo înseamnă pentru mine încredere şi multă mândrie. Ne vedem la Tokyo şi eu sunt Team România", spunea Halep la momentul respectiv.

Jocurile Olimpice de la Tokyo au fost amânate pentru intervalul 23 iulie-8 august 2021, după ce iniţial erau programate în perioada 24 iulie-9 august 2020. Halep a participat la Jocurile Olimpice din 2012, de la Londra, pierzând în primul tur, iar în 2016 nu a luat parte la Jocurile de la Rio.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel