Simona Halep, laude pentru Patrick Mouratoglou
Simona Halep a reușit revenirea în top 10 WTA, odată cu calificarea în finala turneului WTA 1000 de la Toronto.
Jucătoarea de tenis Simona Halep s-a calificat, sâmbătă, 13 august, în finala turneului WTA 1.000 de la Toronto, dotat cu premii totale de 2.527.250 de dolari, sâmbătă, după ce a întrecut-o pe americanca Jessica Pegula cu 2-6, 6-3, 6-4.
„Vreau să vă mulțumesc pentru sprijinul nebunesc pe care mi l-ați oferit. A fost un meci dur, incredibil, nu am renunțat până la final. E o jucătoare de top 10 WTA, a fost o mare provocare pentru mine să ies pe teren și să dau ce am mai bun. Sunt foarte mulțumită de modul în care am luptat”, a spus Simona Halep, în interviul oferit după calificarea în finală.
„Este prima noastră finală, sperăm să avem multe în viitor. Vreau să-i mulțumesc lui Patrick (n.r. Patrick Mouratoglou, antrenor) pentru că îmi este alături, mă motivează să câștig fiecare meci. Este grozav să-l am în echipa mea, sunt onorată”, a mai spus jucătoarea de tenis Simona Halep.
Prin accederea în finală, Simona Halep şi-a asigurat un premiu de 259.100 dolari şi 585 de puncte.
Citește și...
Necunoscutele Simonei Halep, scoase la iveală de astrologul Daniela Simulescu
Astrologul DCNews, Daniela Simulescu, a realizat portretul astrologic al Simonei Halep. „Ce reiese din astrograma Simona Halep? „Este născută pe 27 septembrie, în Constanța. Este Balanță. Are soarele în Balanță, poziția soarelui în momentul nașterii arată zodia. Aceasta arată o părticică din noi, scheletul nostru astrologic pe care se pun restul amănuntelor. Poziția soarelui la nativii din Balanță arată poziția conștientă din noi. Caracteristicile Balanței le întâlnim foarte ușor la Simona. Este foarte armonioasă, echilibrată, diplomată și sociabilă. Vorbește frumos, politicos, nu vrea să supere pe nimeni. Dorește echilibru. Dacă vă uitați la meciurile sale de tenis, nu are momente dese de furie. Balanțele nu vor fi supărate pentru că nu vor să îi supere pe ceilalți. Balanțele au un comportament foarte plăcut. Sunt voioase, au nevoie de evenimente, le place să aibă pasiuni artistice sau culturale", a spus Daniela Simulescu, astrolog DCNews.
„Trebuie să vorbim puțin despre poziția Lunii în perioada nașterii. Luna are legătură cu partea sufletească, emoțională. O parte este zodia, dar unde era luna plasată pe cer arată sufletul, emoția. La Simona, în momentul nașterii sale, luna era plasată în zodia Taurului. Aici avem de-a face cu persoane care doresc foarte mult confort material și emoțional. Poziția lunii pentru o femeie este foarte importantă pentru că are legătura cu echilibrul, cu emoțiile. Dacă veți vedea meciurile ei în primii ani, ea nu se lăsa pentru că nu este foarte agresivă. Este în propriul ritm. A spus că îi plac oamenii calmi, care îi explică ce are de făcut pentru că oamenii cu luna în Taur au nevoie de oameni blânzi. Are nevoie să i se dea siguranță, mai ales că este sportivă”, a mai spus Daniela Simulescu despre Simona Halep.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News