Simona Halep, învinsă de Agnieszka Radwanska. LOVITURA lunii septembrie
Simona Halep a fost învinsă de Agnieszka Radwanska la lovitura lunii septembrie. Pe locul doi s-a clasat sportiva noastră.
Un punct câştigat de Agnieszka Radwanska în meciul cu Dominika Cibulkova din semifinalele turneului de la Tokyo a fost votat de fani pe site-ul WTA drept "lovitura lunii septembrie", în timp ce Simona Halep a ocupat locul al doilea în această anchetă.
Reuşita polonezei a întrunit 54% din voturi, în timp ce sportiva noastră a primit 32%.
[citeste si]
Simona Halep a fost nominalizată la lovitura lunii septembrie cu un punct câştigat în meciul disputat cu sportiva britanică Johanna Konta, în optimile de finală ale turneului de la Wuhan. La scorul 4-1 în decisiv, Halep a anulat o posibilitate de break, cu o minge trimisă cu dreapta în cross, dintr-o poziţie dificilă. Simona Halep a pierdut în cele din urmă acea partidă, după ce a condus cu 5-1 în setul decisiv, scrie Digi Sport.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News