Data actualizării:
Data publicării:

SIMONA HALEP, INDIAN WELLS 2015. Mesajul lui Adrian Măniuțiu, jurnalist Antena 3

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Sport
WhatsApp

Simona Halep, numărul trei mondial, a câştigat turneul WTA de la Indian Wells (California), duminică, după ce a învins-o într-o finală foarte disputată pe sârboaica Jelena Jankovic.

Adrian Măniuțiu, realizatorul emisiunii "Income", de la Antena 3, a scris câteva rânduri pe Facebook după victoria obținută de Simona Halep.

"Bravo Simona! RESPECT! Mulțumim pentru lecția și spectacolul de aseară!
***
PS: Zâmbesc cu satisfacție dublă. Nu doar pentru că Simona a câștigat atât de frumos, dar și pentru că îmi face plăcere să mi-i imaginez pe atotștiutorii de serviciu. Mă refer la nevertebratele care fac extrasistole după două flotări, gâfâie cand coboară două etaje cu sacul de gunoi la tomberon, dar critică cu vehemență și superioritate orice mișcă în sportul de performanță. S-a întâmplat, dar numai în momentele grele, cu Simona Halep, cu Lucian Bute, dar și cu Naționala... E un sindrom, cred... sindromul "la plăcinte". Dacă un sportiv care, întâmplător, s-a născut în România, câștigă, atunci e victoria "noastră", a câștigat "România"... Dacă pierde, atunci e vorba despre o înfrângere personală, "a(u) pierdut, blegul/bleaga/blegii", "nu s-a(u) ridicat la înălțimea momentului"... La revedere, triștilor, care n-ați dat în viața voastră nici măcar o tura de stadion, dar care sunteți specialiști în cârcotit viteza, stând pe canapea. Și de data asta, Simona, v-a tăiat-o... Dar ce v-ar mai fi plăcut să comentați! Un campion nu e mare doar atunci când iese învingător dintr-o competiție. Poate că, între două beri și niște chipsuri, veți înțelege. Așa că zâmbesc și eu acum cu satisfacție. Pa!", a fost mesajul lui Adrian Măniuțiu.

VEZI ȘI: SIMONA HALEP, elogiată în presa internațională după ce a câștigat INDIAN WELLS 2015

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel