Data publicării:

Simona Halep - Elise Mertens. Serie de victorii, întreruptă

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Sport
WhatsApp
Simona Halep
Simona Halep

Simona Halep, numărul unu mondial în tenisul feminin,  a pus capăt marţi unei serii de 13 victorii a belgiencei Elise Mertens.

Simona Halep, care a câştigat ultimele două ediţii ale turneului din capitala Spaniei, a ajuns astfel la 14 victorii consecutive la Mutua Madrid Open.

Simona Halep a jucat trei din ultimele patru finale ale turneului şi nu a putut fi oprită de belgianca Mertens (22 ani, 16 WTA), care a câştigat anul acesta titluri la simplu la Hobart, Lugano şi Rabat, precum şi titluri la dublu la Hobart şi Lugano.

'Ştiam că vine cu multă încredere. A trebuit să încep în forţă şi foarte agresiv şi am reuşit acest lucru. După câteva ghemuri m-am simţit foarte bine pe teren, m-am simţit încrezătoare că pot câştiga meciul', a declarat Simona Halep după meci, pe care l-a câştigat cu 6-0, 6-3, în runda a doua a turneului WTA de la Madrid, citată de site-ul WTA.

În primul tur, Halep a surclasat-o pe rusoaica Ekaterina Makarova, cu 6-1, 6-0, iar succesul în faţa belgiencei a fost facilitat şi de faptul că aceasta a suferit de o infecţie gastrointestinală, care a forţat-o să se retragă luni din proba de dublu.

Cred că am jucat bine din nou. Este al doilea meci din turneu şi mă simt extraordinar. A fost un meci frumos şi cred că unul important, pentru că am jucat contra unei fete care a câştigat două turnee pe zgură anul acesta', a mai spus Halep.

Simona Halep vrea al treilea trofeu

Simona Halep vizează un al treilea titlu consecutiv la Madrid, dar doreşte să ia fiecare meci în parte:

'Încă un an, sunt mai în vârstă cu un an, am mai multă experienţă, dar în tenis nu ştii niciodată. Trebuie să iei fiecare zi în parte, fiecare meci Trebuie să intru pe teren şi să fiu concentrată, să fiu motivată să câştig fiecare meci pe care îl joc şi să văd ce se întâmplă. Nu vreau să am aşteptări, ci doar să mă bucur de tenis şi să cred că am şansa mea până la final, a concluzionat Halep, care miercuri va juca în optimi cu Kristyna Pliskova (Cehia).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel