Simona Halep, după Cincinnati. Anunț important
Data publicării:
Autor: Sebastian Florea
WhatsApp
Simona Halep
Simona Halep
Simona Halep anunță că va participa la turneul WTA de la Wuhan, din China.

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, va participa la ediţia din acest an a turneului WTA de la Wuhan (centrul Chinei), dotat cu premii în valoare de 2,75 milioane dolari, au anunţat organizatorii acestei competiţii, care va avea loc în perioada 23-29 septembrie.

Alături de Halep, la Wuhan vor mai fi prezente daneza Caroline Wozniacki şi americanca Sloane Stephens, ocupantele locurilor 2, respectiv 3, în ierarhia WTA. De altfel, pe tabloul principal al acestui turneu vor evolua 19 dintre primele de 20 de jucătoare ale lumii, printre care şi Mihaela Buzărnescu (locul 20 WTA), aflată în prezent în recuperare după o accidentare la gleznă, conform listei prezentate de organizatorii chinezi.

Anul trecut, Simona Halep a fost eliminată în turul al doilea la Wuhan, fiind învinsă cu 6-2, 6-1 de rusoaica Daria Kasatkina.

Vezi și: Simona Halep - Ajla Tomljanovic, Cincinnati, meci suspendat. Când se va relua partida


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel