Simona Halep şi Jarmila Gajdosova au aşteptat peste patru ore după un meci maraton în care a evoluat Rafael Nadal, astfel că întâlnirea lor a început aproape de miezul nopţii şi s-a întins până spre ora 1:00 AM. Românca a susţinut că meciurile din turneul feminin, programate în sesiunea de seară, ar trebui să se desfăşoare înaintea celor din turneul masculin.
AUSTRALIAN OPEN-SIMONA HALEP. Faza zilei. Cum au venit oamenii lui Halep
"Cred că este mai bine ca în sesiunea de seară, de la ora 7.00 PM, să fie programată întâi un meci al fetelor, care durează maximum trei ore în cazul unei întâlniri foarte disputate. La feminin nu se joacă mai mult de trei seturi", a comentat Simona Halep, potrivit declaraţiilor apărute în presa internaţională, potrivit prosport.ro.
"Să aştepţi cinci seturi înainte de a juca este foarte dificil. Dar se mai întâmplă şi astfel de lucruri şi nu ai ce să faci, trebuie să accepţi", a mai spus Simona Halep, care a încercat să scurteze pe cât de mult posibil durata partidei cu Jarmila Gajdosova. Românca s-a calificat în turul 3 după o victorie în 66 de minute, cu 6-2, 6-2.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"