Simona Halep, anunț important. Când revine pe teren
Simona Halep, numărul 1 mondial în tenisul feminin, a confirmat, într-un interviu acordat pentru site-ul turneului WTA de la Moscova că va participa la Kremlin Cup, competiţie care are loc în perioada 15-20 octombrie.
Simona Halep, care se tratează zilele acestea de hernie de disc, a mărturisit că i-ar plăcea să viziteze unele locuri din Moscova, dar acest lucru depinde de timpul pe care îl va avea la dispoziţie.
Am amintiri extraordinare de la cele două turnee la care am jucat la Moscova şi aştept cu nerăbdare să joc din noi aici, a declarat Halep (27 ani), care a câştigat în capitala Rusiei titlul de campioană europeană Under-16, iar apoi turneul WTA în 2013.
Simona a mai spus că e foarte mândră de actualul ei statut, de lider mondial, şi mai ales de faptul că a reuşit să rămână pe prima poziţie în lume atât de mult timp.
Competiţia este dură, multe jucătoare evoluează la un nivel ridicat, dar am reuşit să mă menţin pe primul loc datorită experienţei mele şi muncii depuse, a subliniat Halep. Ceea ce am realizat mă ajută să fiu mai încrezătoare în forţele mele şi să controlez mai bine presiunea, a mai spus românca.
Nominalizată pentru Jucătoarea anului
Simona Halep, care a fost nominalizată pentru titlul de Jucătoarea anului de către Asociaţia feminină de tenis (WTA), se află pentru a 49-a săptămână în fotoliul de lider al clasamentului mondial. În 2018, Halep a câştigat primul său titlu de Mare Şlem, la Roland Garros, dar şi titlurile de la Shenzhen şi Montreal, jucând finale la Roma şi Cincinnati.
Într-un interviu acordat săptămâna trecută cotidianului New York Times, liderul WTA a declarat că poate juca la Singapore și că nu există riscul de înrăutățire a problemei medicale. Sportiva a subliniat că este motivată sută la sută să joace la Turneul Campioanelor și să termine și anul acesta pe locul 1 mondial.
Turneul Campioanelor, competiţie care reunește primele opt tenismene cu cele mai bune rezultate din acest an, se va desfăşura în perioada 21-28 octombrie, la Singapore.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News