Data publicării:

Simona Halep a recunoscut ce probleme va avea la Wuhan (WTA)

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Sport
WhatsApp
Simona Halep FOTO AGERPRES / EPA
Simona Halep FOTO AGERPRES / EPA

Românca a făcut declarații pe aeroport, înainte să plece spre China.

Simona Halep va participa la turneul de la Wuhan, din China. Ea a spus că îi este mai greu să joace în Asia, din cauza diferențelor culturale. Halep a zis că din punct de vedere fizic este aptă 100%.

Conform Agerpres, Simona a declarat: „Este o perioadă destul de importantă, chiar dacă este ultima parte a anului. Îmi doresc foarte mult să fac rezultate, pentru că în anii ce au trecut nu am fost la nivel maxim. Acum sunt destul de bine, sunt încrezătoare şi sper să îmi meargă bine. Este un pic mai diferit în China, mâncarea este diferită, aerul este diferit, cultura de acolo este diferită, aşa că încerc să mă adaptez cât se poate de bine şi să joc cât se poate de bine. Însă nu va fi uşor. Fizic sunt sută la sută, nu am niciun fel de problemă. Am avut nişte probleme la gleznă, de fapt la tendonul lui Ahile împreună cu glezna. Acum mă simt bine, am făcut recuperare, am făcut tratament, m-am antrenat în ultima săptămână şi mă simt bine".

Jucătoare de tenis a spus din nou că Darren Cahill face parte din echipa sa din sezonul viitor: „Am postat pe internet, va reveni din noul sezon, deci anul acesta nu este. Adică la turneele acestea, ce a mai rămas de jucat, nu este".

Turneul WTA de la Wuhan, China, se va desfășura în perioada 22-28 septembrie și este dotat cu premii totale de 2.828.000 dolari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel