Simina Tănăsescu, la CCR. Dan Barna, prima reacţie
USR consideră că numirea Siminei Tănăsescu în funcţia de judecător la Curtea Constituţională a României (CCR) de către preşedintele Klaus Iohannis este "foarte inspirată", a afirmat, luni, preşedintele formaţiunii politice, Dan Barna.
"Simina Tănăsescu este, fără îndoială, unul dintre profesioniştii remarcabili în domeniul constituţionalităţii din statul român. Din punctul nostru de vedere, este o propunere foarte consistentă şi foarte inspirată", a declarat preşedintele USR la Parlament.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul privind numirea în funcţia de judecător la CCR a Siminei Tănăsescu, pentru un mandat de 9 ani, începând cu 9 iunie, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. Simina Tănăsescu a fost consilier prezidenţial până anul trecut. Ea şi-a dat demisia în iunie 2018.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News