Silvia, câștigătoarea “Bravo, ai stil! All Stars”, vrea la Milano! “O să auziți de mine!”
Cel mai mare vis al Silviei, concurenta desemnată câștigătoarea “Bravo, ai stil! All Stars”, este să facă modă cu adevărat, așa că are planuri mari pentru viitor.
Este inventivă, creativă, versatilă, dar și controversată. A reușit să câștige competiția “Bravo, ai stil! All stars”, marele premiu de 100.000 de lei, dar și titlul de “Cea mai stilată femeie din România”. Dacă până acum nu a avut ocazia să-și ducă visul la îndeplinire, imediat după câștigarea competiției, Silvia a declarat că a venit timpul să se ocupe serios de marea ei pasiune.
“Eu, dintotdeauna, mi-am dorit să fac modă, am mai spus asta și, asta voi face! Îmi doresc să fac un curs de specialitate, în această direcție, la o Instituție de gen din Milano! Acesta este visul meu! Cu siguranță o să auziți de mine!”, a spus Silvia.
Silvia s-a făcut remarcată, atât în fața juraților emisiunii, dar și în ochii publicului telespectator, prin ținute inedite, creative, și styling-uri desăvârșite, concurenta obținând, nu de puține ori, calificative maxime din partea juriului de specialitate al emisiunii.
Asemenea primului sezon “Bravo, ai stil!”, câștigat de Silvia, în urma voturilor telespectatorilor, și de data aceasta, concurenta și-a cucerit fanii, atât prin evoluția stilistică din cadrul show-ului, cât și prin franchețea de care a dat dovadă, în repetate rânduri, în special atunci când a s-a aflat în postura de a-și apăra alegerile vestimentare.
Silvia recunoaște că în afara familiei, care i-a fost alături constant, pe parcusul competiției “Bravo, ai stil!”, fanii i-au fost aproape mereu și au încurajat-o, drept pentru care le-a transmis un mesaj emoționant.
“Sa credeți în Dumnezeu, să credeți în visurile voastre, să munciți. Să faceți totul cu dragoste, cu pasiune și cu adevăr! Nu aveți cum să pierdeți în viață, având de partea voastră aceste ingrediente!”, mărturisește Silvia, câștigătoarea “Bravo, ai stil! All Stars”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News