Data publicării:

Silovarhii, elitele din Securitatea Rusiei. Cine sunt şi câtă putere au

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Fotografie creată de Daria Shevtsova, de la Pexels
Fotografie creată de Daria Shevtsova, de la Pexels

Termenul de silovarh este o combinaţie între oligarh şi siloviki, şi se traduce prin "oameni de putere". 

Silovarhii au apărut în anii 1990, dar termenul a fost înaintat abia în 2006, de Daniel Treisman, profesor de ştiinţe politice la Universitatea California, Los Angeles. 

Potrivit lui Treisman, oligarhii nu deţin multă influenţă politică, în ciuda a ceea ce se crede la nivel mondial, ci mai degrabă silovarhii au această poziţie de forţă. 

Hugo Crostwaite, analist pentru Eurasia la Dragonfly, firmă de informaţii de securitate, a declarat pentru Business Insider că silovarhii sunt o parte esenţială a cercului apropiat al lui Vladimir Putin. 

"Cred că cel mai important lucru de ştiut despre silovarhi este că sunt o parte a regimului lui Putin, nu un grup separat. Aceştia sunt mult mai apropiaţi de Putin decât orice oligarh", a declarat Crostwaite. 

Cine sunt silovarhii 

Unii dinte cei mai cunoscuţi silovarhi sunt directorii generali şi veteranii KGB-ului, spun cei doi specialişti antemenţionaţi. 

Mai sunt, însă, şi alţii. Alexei Miller, spre exemplu, nu a fost membru al KGB, dar este silovarh pentru că este CEO-ul Gazprom. 

Considerat omul cu cea mai mare influenţă din Rusia după Vladimir Putin, şi un confident al preşedintelui, CEO-ul Rosneft, Igor Sechin, este şi el pe listă. În anii '80, Sechin a fost traducător militar în Mozambic şi Angola. 

Vladimir Yakunin, fost general şi fost preşedinte al Companiei Feroviare din Rusia, este unul dintre silovarhii ideologici. Acesta ar urmări, se pare, reînvierea tuturor valorilor ortodoxe. 

Şi fiul şefului FSB Nikolai Patrushev, căpitanul Andrei Patrushev, a intrat în rândurile silovarhilor după ce a fost numit consilierul personal al lui Sechin şi CEO-ul Neft, subsidiară a Gazprom. 

Cât de puternici sunt silovarhii 

Silovarhii, conform sursei citate, controlează companiile ruseşti din poziţii de management sau din comisiile de conducere. Potrivit lui Treisman, silovarhii au ca scop rezolvarea problemelor create de oligarhi: restaurarea respectului faţă de autorităţi, creşterea puterilor prezidenţiale, curăţarea mediei şi a partidelor politice. 

Astfel, silovarhii se văd ca protectori ai statului rus. 

"Când analizăm poziţiile ocupate de aceştia, putem spune că au o mare influenţă în statul rusesc şi asupra sistemului pe care îl conduc", a precizat Crostwaite. 

"Practic, vorbim, de un grup extrem de restrâns din jurul preşedinteluiui, care reprezintă adevărata putere", a concluzionat el. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel