Siegfried Mureşan: Ridicarea MCV va fi o prioritate absolută pentru guvernul PNL, însă ca urmare a îndeplinirii obiectivelor mecanismului
Trimisul special al Agerpres, Florin Ştefan, transmite: Partidul Naţional Liberal îşi doreşte ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru România, va fi o prioritate absolută pentru guvernul său, dar consideră foarte important ca acest lucru să se întâmple în urma îndeplinirii obiectivelor MCV, a declarat miercuri, pentru Agerpres, eurodeputatul Siegfried Mureşan.
Siegfried Mureşan, care este vicepreşedinte al grupului Partidului Popular European (PPE) în PE, spune că, din punctul său de vedere, concluzia principală a raportului pentru România din 2019 în cadrul MCV este că "Comisia Europeană înţelege exact situaţia din România".
"Experţii Comisiei Europene cunosc în detaliu situaţia justiţiei din România, cunosc în detaliu acţiunile oamenilor politici din fosta majoritate parlamentară care au susţinut cele trei guverne PSD în ultimii doi ani jumate, cunosc exact acţiunile menite a slăbi justiţia, a opri lupta împotriva corupţiei, cunosc sensul, substratul şi modul cum acestea afectează statul de drept din România. Doar oamenii politici care doresc o justiţie slabă, care apără infractorii, se fac că nu înţeleg mesajele Comisiei Europene, ele sunt foarte clare", afirmă el.
Raportul menţionează şi "cum nu mai trebuie atacată justiţia, cum nu mai trebuie folosiţi politicienii drept paravan pentru infractori, de exemplu prin tentative de blocare a cererilor procurorilor de ridicare a imunităţii parlamentare".
"Raportul spune exact ce trebuie făcut şi, la fel, semnalează şi faptul că în ultimul an de zile guvernul PSD nu a implementat recomandările din anul trecut şi a acţionat împotriva acelor recomandări prin înfiinţarea şi susţinerea Secţiei speciale de anchetare a magistraţilor, prin utilizarea acesteia în scop clar politic. Raportul vorbeşte inclusiv foarte clar despre tentativa de a bloca accesul candidatului român la poziţia de procuror-şef european prin intimidări şi acţiuni împotriva candidatului prin Secţia Specială", adaugă Mureşan.
El crede că este foarte clar că pentru ridicarea MCV "trebuie să ne îndeplinim toate angajamentele, trebuie să implementăm lucrurile agreate cu Comisia Europeană, solicitate de instituţiile credibile de experţi, căci acest raport nu este un raport politic, este un raport întocmit de experţii care au evaluat situaţia din România".
În contextul în care ultimul raport pentru Bulgaria deschide drumul către o ridicare a monitorizării prin MCV pentru ţara vecină, eurodeputatul PNL spune că măsura în cauză ar fi o prioritate şi pentru un viitor guvern al formaţiunii, în special în contextul în care se prefigurează un mecanism comun de monitorizare pentru toate statele membre UE.
"Mecanismul comun va exista pentru toate ţările, noi însă, Partidul Naţional Liberal, am transmis foarte clar, dorinţa noastră este de ridicare a MCV, dar, subliniez, foarte important, de ridicare a sa ca urmare a îndeplinirii tuturor angajamentelor de către România. Ca atare, pentru guvernul PNL şi pentru ministrul justiţiei va fi o prioritate absolută dialogul cu Comisia Europeană, a înţelege exact toate aşteptările Comisiei Europene, a transmite în mod convingător, credibil şi detaliat că vom implementa toate recomandările CE", dă asigurări Mureşan, "cu scopul clar de a obţine ridicarea acestui mecanism, însă ridicarea sa după îndeplinirea obiectivelor".
El crede că România ar putea obţine o recomandare în acest sens din partea Comisiei Europene în termen de un an.
"Se poate face într-un an de zile de către un guvern credibil, hotărât, de un ministru al justiţiei bun, categoric, lucrurile de făcut sunt cunoscute, sunt relativ simple; dacă este voinţă politică la nivelul guvernului şi susţinere din partea majorităţii parlamentare acest lucru se poate face într-un an de zile", mai spune el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News