Data publicării:

Sibiu: Târgul Olarilor - pe 31 august şi 1 septembrie; peste 100 de meşteri şi-au anunţat prezenţa

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Cultura
WhatsApp

Peste o sută de meşteri olari din toată ţara şi-au anunţat prezenţa, pe 31 august şi 1 septembrie, la târgul organizat în Piaţa Mare din centrul istoric al Sibiului.

"Târgul Olarilor, cel mai longeviv eveniment al Sibiului cultural, face trecerea de la vară la toamnă în acest an. Ediţia cu numărul 53 a evenimentului se desfăşoară în 31 august - 1 septembrie, în Piaţa Mare din Sibiu, şi reuneşte meşteri din toate colţurile ţării. Nu vor lipsi demonstraţiile la roata olarului şi atelierele mult îndrăgite de cei mai mici vizitatori ai târgului. Peste 100 de meşteri din Corund, Braniştea, Horezu, Oboga, Vădastra, Baia Mare şi Obârşa sunt aşteptaţi la Târgul Olarilor de la Sibiu", precizează organizatorii, într-un comunicat transmis luni presei.

Vizitatorii vor avea ocazia să îşi cumpere produse decorative, dar şi oale, ulcele, farfurii, căni, cahle pentru soba de teracotă, clopoţei de lut şi instrumente muzicale.

Unii meşteri olari vor lucra chiar în Piaţa Mare din Sibiu, unde vor transforma lutul în oale şi căni.

Târgul Olarilor va fi deschis vizitatorilor între orele 9,00 - 21,00.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel