Data publicării:

Şi astăzi un program impresionant la Festivalul “George Enescu”

Autor: Magdalena Popa Buluc | Categorie: Cultura
WhatsApp
Violoncelistul Valentin Răduţiu
Violoncelistul Valentin Răduţiu

Astăzi, sunteţi invitaţi din nou la concertele şi recitalurile programate în cadrul Festivalului George Enescu. 

În seria Recitaluri şi concerte camerale, puteţi audia, la Ateneul Român, la ora 17.00, concertul Czech Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Cristian Măcelaru. Solist, violoncelistul Valentin Răduţiu, laureat al Concursului Internaţional „George Enescu”, 2011.

În program:

Enescu Suita nr. 3 pentru orchestră în Re major op. 27 „Săteasca”

ȘostakoviciConcertul nr. 1 pentru violoncel şi orchestră în Mi bemol major op. 107

Dvořák Simfonia a VIII-a în Sol major op. 88


(w670) Cristian M

Cristian Măcelaru

Cristian Măcelaru a studiat mai întâi temeinic vioara, deşi încă de la început ţelul său a fost să devină dirijor – dar nu poţi să fii un bun dirijor fără să cunoşti foarte bine instrumentele din orchestra pe care vrei s-o conduci. La 19 ani era cel mai tânăr concertmaestru din istoria Orchestrei Simfonice din Miami. Din 2010 colaborează cu mai multe prestigioase orchestre în calitate de dirijor: Orchestra Operelor din Houston şi din Dallas, Orchestra Simfonică din Philadelphia (în calitate de asistent al directorului muzical Yannick Nézet-Séguin şi al dirijorului şef Charles Dutoit), dar şi cu Orchestra Simfonică din Chicago unde l-a înlocuit la un moment dat pe legendarul Pierre Boulez. De altfel, chiar membrii Orchestrei Simfonice din Philadelphia l-au votat pe Cristian Măcelaru ca dirijor asistent.

În 9 noiembrie 2012, Cristian Măcelaru a fost dirijorul Orchestrei Naţionale Radio la Sala Radio, cu un program de muzică rusă care a încântat prin calitatea interpretării.

Cu doar câteva zile înainte, în 21 octombrie 2012, Cristian Măcelaru apărea în concertul aniversar „Sir Georg Solti 100” de la Chicago, acelaşi în care a evoluat şi soprana Angela Gheorghiu, prilej cu care i s-a înmânat şi Premiul Georg Solti pentru tineri dirijori (a fost prima dată în istoria fundaţiei Georg Solti când s-a acordat un asemenea premiu).

 

(w670) Czech Phil

Czech Philharmonic Orchestra

 

Mari Orchestre ale Lumii: Orchestra Română de Tineret

La Sala Palatului, de la ora 20.00, concertul Orchestrei Române de Tineret şi al Corului Filarmonicii George Enescu. Dirijor: Domingo Hindoyan. Dirijorul corului Ion Iosif Prunner.

În program: 

BeethovenConcertul pentru pian și orchestră nr. 1 în Do major op. 15 Solist: pianistul Sergio Tiempo

BeethovenSimfonia a IX-a în re minor op. 125


(w670) Mezzosopra

Mezzosoprana Roxana Constantinescu


Soliști: soprana Anna Samuil, mezzosoprana Roxana Constantinescu, tenorul Stefan Vinke şi baritonul Daniel Boaz

Apariţia proiectului Orchestra Română de Tineret – spirit enescian şi tradiţie europeană (2008), a pornit din necesitatea racordării tinerei generaţii de muzicieni români la exigenţele şi aspiraţiile artistice europene. Acest lucru s-a putut realiza prin iniţiativa lăudabilă şi plină de entuziasm a doi dintre marii noştri artişti, violoncelistul Marin Cazacu şi dirijorul Cristian Mandeal, cu sprijinul Fundaţiei Prietenii muzicii – Serafim Antropov şi Lanto Communication.

Ansamblul, devenit un nume şi un personaj colectiv în viaţa muzicală românească şi europeană, reunind artişti selectaţi dintre cei mai valoroşi din întreaga ţară, a cunoscut o evoluţie fulminantă prin apariţii în concerte de succes, pe scena Ateneului Român, Radiodifziunii Române şi a Sălii Palatului, la aceasta din urmă, prin participarea în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, ediţia 2011, precum şi în deschiderea primei ediţii a Festivalului Internaţional „Sergiu Celibidache”.

(w670) Domingo Hi

Domingo Hindoyan

De asemenea a concertat la: Palais de Behague din Paris, Auditorium CMD din Strasbourg, Auditorium Santa Cecilia din Roma, în cadrul Festivalul Internaţional de la Ravello şi poate cel mai important, prestigiosul Festival Internaţional „Young Euro Classic” de la Berlin – ediţia 2012.

(w670) Orchestra

Orchestra Română de Tineret

Ca o recunoaştere a meritelor artistice deosebite, dovedite în scurta sa perioadă de activitate, în anul 2011, Orchestra Română de Tineret a devenit membru al Federaţiei Europene a Orchestrelor Naţionale de Tineret – EFNYO.

Cvartetul “Gaudeamus” la Palatul Cantacuzino

În Aula Palatului Cantacuzino, sunteţi aşteptaţi, la ora 17:00, la evoluţia Cvartetului Gaudeamus, format din Lucia Neagoe - vioara I-a, Raluca Irimia - vioara a II-a, Leona Varvarichi – violă şi Ştefan Neagoe – violoncel                     

În program:

Anatol VieruCvartetul de coarde nr. 1

Myriam MarbéCvartetul de coarde nr. 2

Ulpiu VladPrin sunetele florilor albe

Piaţa Festivalului va răsuna de acordurile unor ansambluri prestigioase

La ora 19:30, va urca pe scenă Ansamblul Musica Viva, compus din Andreea Butnaru – pian şi Florin Mitrea – violoncel, cu un program conţinând

M. de Falla - Șase cântece  spaniole pentru violoncel și pian

A. Piazzolla - Oblivion

B. Bartok - Dansurile românești pentru violoncel și pian

La ora 20:00, vă va încânta La Vida Loca (Matei Ioachimescu – flaut, Alfredo Ovalles – pian)

În program: Á. Villoldo - El Choclo, S. Díaz - Tonada de Luna Llena, M. L. Escobar, M. Yánez - Viajera del Rio y Desesperanza, H. Lavoe, J. Arroyo - Songoro Cosongo y No le Pegue a la NegraA. Ramírez - Alfonsina y el Mar, M. CamiloCaribePixinguinha - Um a Zero, García, E. Plaza, A. Guanipa, O. Volcán, A. Freites, C. Bonett, E. Serrano, M. Briceño - Los Trabadedos.

(w670) Soprana An

Soprana Anna Samuil

La ora 20,30, Concertul mult așteptat Alexandru Tomescu, Sînziana Mircea, Omar Massa propune publicului o călătorie muzicală specială. Marele violonist român urcă pe scena din Piața George Enescu alături de cei doi muzicieni cu care a susținut în 2017 Turneul Internațional Stradivarius, pianista Sînziana Mircea și artistul argentinian Omar Massa. Din repertoriul concertului de miercuri fac parte Anotimpurile lui Piazzola și muzica spaniolă a lui Manuel de Falla, Enrique Granados, Pablo Sarasate, interpretate la vioară, pian și bandoneon. După o carieră fructuoasă realizată în Europa și în lume, presărată cu succese în săli precum Théâtre des Champs Elysées - Paris, Carnegie Hall - New York sau Metropolitan Arts Centre – Tokio, sub bagheta unor Maeştri ca Valery Gergiev, Kurt Masur sau Christoph Eschenbach, Alexandru Tomescu este printre primii artişti care şi-au făcut o misiune clară din a purta mesajul muzicii clasice în oraşe româneşti în care nu există filarmonici și se implică în organizarea unor turnee naţionale de muzică clasică.

(w670) Tenorul St

Tenorul Stefan-Vinke

Seria de concerte live de la Piața Festivalului George Enescu se încheie în weekendul 9 – 10 septembrie cu trei momente muzicale memorabile. Sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 20:00, Camerata Regală concertează în Piața George Enescu sub bagheta dirijorului Constantin Adrian Grigore. Solistul concertului de sâmbătă, este violonistul George Tudorache, concertmaistru al Orchestrei Simfonice Londra și al Filarmonicii Regale din Liège

În ultima zi de concerte live la Piața Festivalului, duminică, 10 septembrie, ora 20:00, cei trei tenori români Marcel Pavel, Vlad Miriță și Andrei Lazăr vor interpreta arii cunoscute de operă în acompaniamentul Corului de cameră Accoustic și al Orchestrei Metropolitane București, dirijată de Maestrul de Cor al Operei Naționale din București, Daniel Jinga

 Formată din cei mai buni muzicieni din capitala Austriei, Orchestra de Cameră Sinfonietta Wien aduce la Piața Festivalului spiritul aristocratic vienez printr-un spectacol complex, duminică, 10 septembrie, ora 21:00. Sinfonietta Wien este condusă duminică de dirijorul și violonistul român, Cristian Nenescu, colaborator de durată al mai multor orchestre vieneze, precum Wiener Symphoniker, Orchestra Radio din Viena și concertmaistru al Orchestrei Alt Wien, membru al orchestrei Tonkünstler din Viena. Soliștii concertului sunt tânăra soprană Rodica Vică, solistul Volksoper Wien, baritonul austriac Michael Havlicek și flautistul bulgar Boris Lipov

(w670) Baritonul

Baritonul Daniel Boaz

Evenimente colaterale Festivalului

Între 2 și 24 septembrie, Galeria Rotenberg-Uzunov invită publicul concertelor programate în Festivalul Internațional "George Enescu" și pe oricine vrea să privească artă contemporană, pe str. Constantin Esarcu, la nr. 1, chiar lângă Ateneul Român. Au loc trei expoziții ale artiștilor Iioana Doubleye, RAID și Sorin Maxim. Vernisajele lor sunt programate în fiecare miercuri. Expozițiile sunt cu vânzare.

Astăzi,, la ora 18:00, sunteţi invitaţi la vernisajul expoziției "kitchpunk 69", a Iioanei Doubleye.

”…Dacă ar fi ceva de ascuns din acțiunile mele din urmă, atunci, acel ceva înseamnă că nu a fost. Vreau să nu ascund nimic, să nu am secrete, vreau să fiu înțeleasă de public. La început, am fost influențată de Andy Warhol. El promova bucuria din obiectele sărăcăcioase. Era vesel. Dacă privești supa cu o admirație artistică, așa cum făcea Warhol, atunci ai o viață fericită. Și nu acesta e rolul artei?”, afirmă Iioana Doubleye.

Pe toată durata Festivalului Intenațional "George Enescu", pe str. Constantin Esarcu la nr. 1, se desfăşoară o serie de evenimente multimedia, proiecţii de filme și imagini document, interviuri live, artă vizuală în stradă, recitaluri ale unor muzicieni adolescenți de la Liceele "Dinu Lipatti" și "George Enescu", conferințe.

Pentru cei care creează și produc artă, teatru, carte, muzică ori film, timpul Festivalului Internațional "George Enescu" este cel mai prielnic întâlnirilor cu publicul.

(w670) Sergio Tie

Sergio Tiempo

Galeria Rotenberg-Uzunov are un program de mecenat pentru artiști adolescenți și tineri. Este calea pe care cei doi proprietari, Eduard Uzunov si Michael Rotenberg, au ales-o pentru contribuția în comunitate. Finanțează specializarea unui grup de artiști rezidenți. Le oferă spațiu de lucru, culori și suprafețe pentru lucrări. Adică materialele care au costuri și fără de care imaginația artistului se estompează, discursul lui este distorsionat.

"Urmărim drumul artiștilor mici și investim în formarea lor continuă. Considerăm că este o investiție sigură, pe termen mediu și lung. Există mulți copii foarte talentați care au nevoie să fie sustinuți, expuși și promovați. Facem tot posibilul ca ei să devină cei mai buni și cei mai cunoscuți. Îi sprijinim, le creăm orizonturi și avem așteptări de la ei. Colaborăm cu alte galerii - din România și de oriunde în lume - care să găzduiască expozițiile lor, organizăm participarea lor la târguri de arta și muzee din străinătate. Acești artiști tineri pe care îi promovăm sunt cu un pas înaintea tuturor celor din generația lor. Suntem siguri că în 5 ani cota lor va fi foarte mare", explică Eduard Uzunov.


(w670) Cvartetul

Cvartetul Gaudeamus

Ideea evenimentelor din str. Constantin Esarcu nr. 1 a apărut după ce Yoyo Maeght, nepoata lui Aimee Maeght, a povestit cum la Expoziția Internațională a Suprarealiștilor din 1947, găzduită de bunicul ei, unul dintre cei mai implicați spectatori a fost George Enescu.

(w670) Matei Ioac

Matei Ioachimescu şi Alfredo Ovalles

Galeria Rotenberg-Uzunov, în parteneriat cu Fundația Maeght organizează o serie de expoziții și conferințe despre artele vizuale contemporane și curatoriat.

(w670) Alexandru

Alexandru Tomescu, Sinziana Mircea şi Omar Massa

O serie de cafenele și de restaurante vă așteaptă cu meniuri „Pe note muzicale”, inspirate de Festivalul Enescu, sau cu o deschidere specială, ce vine și din faptul că sunt partenerii noștri și sprijină organizarea Festivalului: restaurantele La Mama; restaurantele Buongiorno și Hanul Berarilor; cafenelele Paul; Lente Arcului; Verona; Acuarela; Zexe; Modelier. În plus, la fel ca în ultimele două ediții, covrigăriile Luca vor pregăti covrigi în formă de cheia sol, pe perioada Festivalului.

(w670) KitschPunk

Kitsch Punk Expoziţia 69 a Iioanei Doubleye

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel