Un australian a fost considerat "erou" după ce a lovit în mod repetat un rechin care-i atacase soţia, până când acesta a eliberat în cele din urmă piciorul femeii, informează AFP, scrie Agerpres.
Cuplul făcea surf sâmbătă dimineaţă în dreptul unei plaje din localitatea Port Macquarie, la patru ore nord de Sydney, când un rechin a atacat femeia, muşcând-o de mai multe ori de piciorul drept, a informat poliţia.
"Însoţitorul său a fost obligat să lovească de mai multe ori rechinul până când acesta i-a dat drumul femeii", a precizat poliţia într-un comunicat.
I s-a acordat imediat primul ajutor
Aceasta a primit primul ajutor la faţa locului apoi a fost transportată cu avionul la un spital pentru a fi supusă unei intervenţii chirurgicale.
Un martor, care făcea surf nu departe de locul unde avut loc atacul, l-a descris pe bărbat drept un "erou" pentru curajul său de a înfrunta un rechin marele alb, cu o lungime de circa trei metri. "A început să lovească rechinul, care nu voia să cedeze. I-a salvat viaţa soţiei sale, a fost cu adevărat incredibil", a povestit martorul.
Cele mai multe atacuri ale rechinilor
Australia este una dintre ţările cu cele mai multe atacuri ale rechinilor la nivel mondial. De la începutul anului, cinci dintre aceste atacuri au fost fatale.
În iulie, un rechin a atacat un băiat de 10 ani care se afla pe o barcă de pescuit în largul coastelor Tasmaniei. Băiatul a supravieţuit datorită tatălui său care a sărit în apă pentru a-l salva.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie
- Voropchievici: Zodii care își găsesc adevărata iubire după Paşte