Data publicării:

Shelley Berman, actor, a murit

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Celebrul comic de stand-up Shelley Berman, care a jucat recent rolul tatălui lui Larry David în sitcomul "Curb Your Enthusiasm", a murit vineri dimineaţă la vârsta de 92 de ani, relatează Variety. 

Berman a murit din cauza unor complicaţii ale bolii Alzheimer de care suferea, în locuinţa sa din Bell Canyon, California, a declarat agentul său pentru Variety. 

Actorul laureat al premiilor Grammy şi nominalizat la Emmy a fostul unul dintre comicii de stand-up cei mai de succes din anii '50 şi '60. Discul său din 1959 intitulat "Inside Shelley Berman" a fost primul album de comedie care a vândut peste 500.000 de unităţi şi primul album nemuzical care a câştigat un premiu Grammy. Alte două albume ale sale - "Outside Shelley Berman" şi "The Edge of Shelley Berman" - au realizat performanţe similare. 

Berman a apărut în rolul Nat David în sitcomul "Curb Your Enthusiasm" între 2002 şi 2009 şi a primit o nominalizare la un premiu Emmy în 2008. El s-a retras din activitate în 2014. 

Shelley Berman a apărut în filmul din 1964 "The Best Man", alături de Henry Fonda, dar şi în producţiile "Peter Gunn", "The Twilight Zone", "Rawhide", "Bewitched", "The Man From U.N.C.L.E.", "Mary Tyler Moore", "Adam-12", "MacGyver", "L.A. Law", "Friends", "The Bernie Mac Show", "Grey's Anatomy", "Entourage" şi "Hawaii Five-0". De asemenea, el a apărut de mai multe ori în serialul "Boston Legal" între 2004 şi 2008. 

În 2013 i s-a publicat o carte de poezie, intitulată "To Laughter With Questions". 

Berman era căsătorit cu Sarah, în vârstă de 70 ani, avea o fiică, Rachel, şi doi nepoţi, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel