Data publicării:
Sharapova, retragere din tenis? ”Orice jucătoare e pregătită”
Fostul tenismen Andrei Chesnokov a vorbit despre retragerea Mariei Sharapova din tenis.
"Am auzit că agentul Mashei, Max Eisenbud, lasă foarte tare de înţeles că Sharapova s-ar putea retrage după sezonul viitor", a spus Andrei Chesnokov, potrivit ruşilor de la Championat, scrie Prosport.
"De aceea a decis să renunţe la wild-card-urile pe finalul acestui sezon, cred că dacă nu mai vrea să joace la aceste turnee, înseamnă că are ceva probleme de sănătate şi ştim cu toţii de problemele ei la umăr. Nu s-ar fi retras de la aceste turnee, pentru că Sharapova iubeşte tenisul şi concurează tocmai pentru că îl iubeşte. Suspendarea de un an şi jumătate pentru doping cu siguranţă i-a complicat cariera şi jocul; mulţi jucători s-ar fi retras după acel moment", a continuat fostul semifinalist de la Roland Garros (2009).
Andrei Chesnokov a discutat şi despre posibilitatea ca Sharapova să facă un copil în curând şi despre şansele minime ca ea să revină în circuit după acel moment.
"Cred că fiecare jucătoare este pregătită să îşi întemeieze o familie în orice moment. Să ne amintim de Azarenka. Când a rămas însărcinată, era în top, dar după revenirea pe teren e tare nesigură. În plus, l-a dat în judecată pe tatăl copilului său. Asemenea întâmplări nu pot decât să-ţi afecteze cariera. Avem, însă, şi exemplul Serenei Williams, care după ce a născut a ajuns în două finale de Grand Slam. E un rezultat magic, mai ales că vine după ce a împlinit 36 de ani!", a mai spus Chesnokov.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News