Data publicării:

Sfinții Mihail și Gavril. E sărbătoare mare pe 8 noiembrie. Cele mai frumoase mesaje de ”La mulți ani!”

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Doxologia
Doxologia

În fiecare an, la început de noiembrie, sunt sărbătoriți Sfinții Mihail și Gavril. Foarte mulți români poartă numele acestor sfinți.

Sfinții Mihail şi Gavril sunt sărbătoriți, în fiecare an, de credincioşii ortodocşi şi greco-catolici pe data de 8 noiembrie. Sfinții Mihail și Gavril sunt consideraţi conducătorii cetelor de îngeri şi călăuzele sufletelor spre Rai. În calendarul popular, soborul Sfinților Mihail și Gavril se celebrează trei zile la rând, în 8, 9 și 10 noiembrie. Astfel, prima zi se numește capul Arhanghelului, a doua zi mijlocul Arhanghelului, iar a treia zi coada Arhanghelului.

Arhanghelul Gavril, al cărui nume se traducere din ebraică „Dumnezeu este puterea mea”, este unanim considerat a fi mesagerul veştilor bune. Potrivit Noului Testament, el le-a vestit sfinţilor părinţi Ioachim şi Ana naşterea Fecioarei Maria. De asemenea, vestea cea bună, naşterea Mântuitorului, a fost adusă Maicii Domnului tot de Arhanghelul Gavril. Este înfăţişat în icoane ca purtător al unui semn divin, un crin sau o trompetă (în care va suna pentru a anunţa cea de-a doua venire a lui Iisus pe Pământ).

Mihail se traduce din ebraică prin „Cine-i ca Dumnezeu”. Mihail, care transmite rugăciunile adresate de credincioşi Tatălui Ceresc şi este cel dintâi dintre îngerii păzitori care s-a luptat cu îngerii răzvrătiţi împotriva lui Dumnezeu, este reprezentat în iconografia ortodoxă în costum de soldat, purtând în mână o suliţă cu vârful îndreptat spre pământ. Sf. Arhanghel Mihail este mai des întâlnit în tradiţiile româneşti decât Gravriil. Astfel, în popor se spune că el este cel care ia sufletele oamenilor, stând la căpătâiul bolnavilor, dacă aceştia vor muri, sau la picioare, dacă vor scăpa de boală şi vor continua să trăiască. Conform unei legende, Mihail ar fi fost iniţial un om simplu, însurat cu o fată frumoasă, pe nume Stăncuţa. După căsătorie, aceasta s-a transformat într-o femeie rea, iar pentru răbdarea pe care Mihail ar fi avut-o faţă de ea, Dumnezeu l-a făcut sfânt.

Numele care se sărbătoresc de Mihail și Gavril

Cei care poartă numele de Mihail, Gavril, Mihai, Mihaela, Michi, Mişa, Mihăiţă, Mişu, Mihnea, Mihăilă, Mihalache, Mihalcea, Mihu, Gabriel, Gabriela, Gabi, Gabiță, Gavriil, Gavrilă sau alte derivate își serbează, pe 8 noiembrie, ziua numelui.

Mesaje pe care le poți trimite pe 8 noiembrie:

 

Ziua numelui să-ţi fie plină de realizări şi să te bucuri mereu de orice lucru frumos din viaţa ta!

Cu ocazia sărbătorii zilei tale de nume, îţi doresc multă sănătate, fericire şi să ai parte numai de zile senine şi însorite! La mulți ani!

La mulţi ani şi fie ca Sfântul al cărui nume îl porți să te călăuzească mereu!

Fie ca toate întâmplările frumoase şi spiritul acestei zile să te însoţească pretutindeni. Îţi doresc o zi de Sfinţii Mihail şi Gavril cât mai frumoasă!

Cu ocazia sărbătoririi numelui, primiți un călduros La Mulți Ani, sănătate, multe realizări și tot ce vă doriți lângă cei dragi! Să fii mereu tânăr(ă) și cu același spirit vesel. Viața să-ți ofere clipe minunate și bucurii! La mulți ani fericiți!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel