Data actualizării:
Data publicării:

Sfinții Apostoli Petru și Pavel, poveste neștiută explicată de Ciachir. Descrierea făcută de Țuțea este fascinantă

Autor: Ioana Dinu | Categorie: Stiri
WhatsApp
În fiecare an, pe data de 29 iunie, Biserica Ortodoxă celebrează Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Într-un articol pentru DCNews, scriitorul și publicistul Dan Ciachir a afirmat că Apostolul Pavel este recunoscut și în prezent drept cel mai important teolog creștin.

În calendarul nostru creștin-ortodox, ziua de 29 iunie este marcată cu litere roșii, deoarece este închinată celor doi dintre cei 12 Apostoli ai lui Hristos. Termenul de "apostol" înseamnă "trimis". Atunci când se menționează că Sfântul Apostol Andrei este considerat "cel dintâi chemat", se subînțelege că el a fost chemat să propovăduiască Evanghelia (vestea cea bună) și că această chemare l-a adus și pe pământul Dobrogei.

Pogorârea Sfântului Duh, cunoscută și sub numele de Cincizecime, are loc la 50 de zile după Învierea Domnului Hristos și la 10 zile după Rusalii. Această eveniment marchează întărirea spirituală și morală a Apostolilor. Înainte de aceasta, ei erau timorați și chiar înspăimântați din cauza persecuției care li se abătuse asupra lor. Astfel, din cei 11 Apostoli (deja Iuda părăsise grupul apostolic), doar unul a stat lângă crucea pe care Mântuitorul era răstignit, și anume Sfântul Evanghelist Ioan. El și Preasfânta Maică a Mântuitorului au arătat o fidelitate neclintită. Sfântul Ioan Teologul, cum mai este numit, este singurul apostol care a murit de moarte naturală. Ceilalți 11 apostoli (Matia fiind ales în locul lui Iuda de către Sinodul Apostolic) au fost executați sau asasinați, inclusiv prin lapidare.

Scriitorul Dan Ciachir ne-a vorbit mai mult despre această sfântă sărbătoare

„Sfântul Apostol Petru – frate după trup cu Apostolul Andrei – era cel mai în vârstă dintre ucenicii Domnului. Pe numele său inițial Simon, schimbat datorită apostoliei, Petru era de meserie pescar și provenea din Betsaida Galileii. Este considerat de către Biserică primul dintre egali în ceata trimișilor la propovăduirea Evangheliei. Ca temperament, era o fire năvalnică, am putea spune, și foarte cinstită. Cu toate acestea, așa cum se știe, Petru s-a lepădat primul de Hristos și a făcut acest lucru în împrejurarea în care Învățătorul său era batjocorit și purtat de la Ana la Caiafa. Deosebirea dintre Petru și Iuda, care Îl vânduse pe Mântuitor dușmanilor Săi, constă în faptul capital că Petru nu a alunecat în ireversibilul păcat al deznădejdii – cum s-a întâmplat cu Iuda – și a sperat în dragostea și generozitatea Mântuitorului, cu atât mai mult cu cât căința sa a fost copleșitoare. Petru a fost reintegrat între Apostoli, iar Hristos a spus că pe această piatră (sinonim cu numele de Petru) va zidi Biserica Sa. Petru a propovăduit Evanghelia în Iudeea, în Antiohia, în Pont (adică în țări de pe marginea Mării Negre), în Galatia, în Capadocia, în Bitinia, ajungând până la Roma, unde și-a sfârșit viața în ziua de 29 iunie din anul 67, îndurând moarte de mucenic în timpul prigoanei dezlănțuite asupra creștinilor de către împăratul Nero. Petru a fost omorât chiar pe colina pe care se înalță astăzi bazilica ce-i poartă numele. Acolo a fost răstignit cu capul în jos, pecetluind cu propriul sânge dragostea și fidelitatea față de Învățătorul său”, ne-a spus Dan Ciachir. 

„În aceeași zi și în același an, tot la Roma, a primit moarte de mucenic și Apostolul Pavel, care nu s-a numărat în ceata celor 12, întrucât Hristos i s-a arătat „în chip minunat” în timpul uneia dintre persecuțiile sale împotriva creștinilor. Din însărcinarea Sinedriului (parlamentul politico-religios din Ierusalim), Pavel i-a prigonit crunt pe creștini, mergând până într-acolo încât a păzit hainele celor care îl omorau cu pietre pe Arhidiaconul Ștefan, cel dintâi martir creștin. Marele convertit avea o impecabilă cultură teologică și era ucenicul unui rabin pe nume Gamaliel. Trecerea sa la creștinism a fost una dintre cele mai spectaculoase, întrucât s-a transformat într-o fidelitate neclintită față de Hristos, de învățătura și de Biserica Sa, care i-au adus renumele de „Apostolul neamurilor””, ne-a mai zis Dan Ciachir.

Sfântul Ioan Gură de Aur, într-un discurs despre cei doi apostoli, îi descrie în următorii termeni: "O, fericită și binecuvântată pereche căreia i-au fost încredințate sufletele întregii lumi! Petru - începutul credinței drepte, marele arătător al tainelor sfinte ale Bisericii, sfătuitorul creștinilor, odorul puterilor cerești, apostolul prețuit al Domnului. Pavel - marele propovăduitor al adevărului, mândria lumii, omul venit din ceruri și îngerul de pe pământ, slava Bisericii, vulturul care zboară în înălțimi, alăuta Duhului, privighetoarea cu cântecul dulce și plin de grație, gura Stăpânului, slujitorul treaz al lui Hristos."

Apostolul Pavel a fost executat la porunca împăratului Nero în penultimul an al domniei sale. Capul său a fost tăiat cu o sabie într-o margine a Romei, pe drumul care duce spre mare. Un detaliu interesant este că Petre Țuțea l-a descris pe Sfântul Pavel ca pe "omul care simbolizează întreaga Mediterană", conform informațiilor transmise de Dan Ciachir.

După Sfinții Petru și Pavel urmează Soborul Sfinților 12 Apostoli, sărbătoare prăznuită pe 30 iunie

„Între cele două praznice există o legătură organică, întrucât și ceilalți 10 Apostoli, întocmai ca Sfinții Petru și Pavel, L-au mărturisit pe Hristos până la „marginile lumii”, propovăduind cuvântul Evangheliei, întemeind biserici, hirotonind episcopi și instruind teologic pe prezbiteri și pe credincioși. De altfel, Apostolul Pavel rămâne până astăzi cel mai mare teolog creștin. Cele 14 Epistole ale sale sunt așezate la loc de cinste în canonul Scripturii folosite de creștinii-ortodocși”, a conchis Dan Ciachir.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel