Sfaturi pentru amenajarea unui dormitor elegant, pentru oameni care apreciază confortul casei
De-a lungul anilor tendințele minimaliste au fost apreciate în modă, aici ne referim la design, culori, modele, elemente decorative elegante pentru amenajarea casei. Mereu au fost preferate nuanțele de culori naturale, clasice, o gamă de tonuri neutre care oferă o stare de liniște și relaxare.
În acest an sunt la modă și culorile mai puternice, care pot crea o atmosferă elegantă, extravagantă, dar care este și primitoare. Este suficient să ne gândim la câteva culori de acest fel – verde și albastru – care arată senzațional alături de mobilierul din lemn, stejar, bambus, etc. Dacă se adaugă și puțin roz sau galben se obține o luminozitate aparte care te duce cu gândul spre o atmosferă boemă, relaxantă și odihnitoare.
Dacă vrei o atmosferă exotică, te poți gândi la un design confortabil, boem, de lux în dormitor. Este vorba despre amenajarea acestei camere astfel încât pe ansamblu să obții un cadru armonios, un stil care se caracterizează prin căldură, culori naturale, creativitate, artă. Pentru asta trebuie să alegi produse din materiale naturale care induc senzația de căldură, liniște, relaxare. De exemplu poți opta pe mobilierul din lemn care impresionează prin simplitate.
Nu sunt necesare prea multe elemente pentru decorul din dormitor. Câteva perne decorative așezate pe pat pot schimba atmosfera în cameră. Se pot folosi perne din materiale diferite, care au imprimeuri interesante și care pot influența aspectul dormitorului prin modele și culori. Se pot adăuga diferite elemente decorative de interior, din care nu lipsesc lenjeriile de pat, covorul, draperia de perete, lampadarul și altele.
Accesoriile mici pot avea un impact mare asupra impresiei create de designul de ansamblu al casei. Prin urmare, accesoriile trebuie alese cu atenție, nu te grăbi să cumperi accesorii ieftine care nu au niciun farmec. Acestea trebuie să aibă stil, eleganță, să pună în evidență mobilierul acestei camere. De exemplu un covor care are culorile potrivite poate îmbunătăți designul de interior al domitorului. Covorul în stil boem poate fi cu modele elegante, poate fi un element decorativ deosebit pentru pardoseala din parchet din lemn masiv sau parchet laminat. Dacă are un imprimeu neadecvat, care înclină spre acea expresie kitsch, scopul dorit de eleganță nu va fi atins niciodată.
Foarte interesante sunt coșurile din bambus care se găsesc la prețuri avantajoase și care nu ocupă prea mult spațiu. Dormitorul se poate decora și cu o serie de obiecte retro originale, care au un farmec deosebit și în plus pot combina estetica și practica.
Designerii recomandă și tapetul sau decorațiunile de perete, care sunt la modă în acest an și care pot schimba foarte mult atmosfera în această cameră. Toate aceste elemente se aleg în funcție de preferințele personale, se poate combina partea artistică și designul de lux. Întregul ansamblu trebuie să aibă un aspect proaspăt și natural, să aibă ornamente și elemente aromonios combinate. Chiar și lenjeria de pat contează, ea poate influența în mod direct atmosfera din cameră.
De ce să alegi o lenjerie de pat din bumbac 100%? Pentru că aceasta arată superb, este confortabilă pentru somn, are țesătura plăcută la atingere, realizată din fibre naturale care lasă corpul să respire, are proprietăți anti-alergice, este rezistentă și durabilă, poate fi folosită și în sezonul cald și în sezonul rece. Lenjeria din bumbac este alegerea perfectă și pentru copii, bebeluși, persoanele care au pielea sensibilă.
Recomandate sunt lenjeriile de pat din bumbac satinat care arată senzațional, au imprimeuri superbe și se comercializează la un preț imbatabil. Toate lenjeriile de pat sunt de calitate, au țesătura din fibre naturale și un design atrăgător frumos realizat, care se potrivește oricărui stil de dormitor. Aici sunt peste 2000 de modele de lenjerii de pat de lux pentru cei care apreciază confortul. Modelele sunt foarte frumoase, în culori variate și la modă, perfecte pentru orice sezon al anului. De asemenea sunt prezentate și alte produse interesante, prosoape, covoare, accesorii interesante pentru casă.
Pentru dormitor se poate folosi un covor cu un aspect aparte, dar și o cuvertură care va acoperi patul în timpul zilei. Culorile acestui stil boem sunt un amestec de nuanțe calde, care se potrivesc perfect materialelor naturale. Se pot alege pentru decor lucruri autentice, care se cumpără de la meșteșugari, de la oameni pasionați de artă și care sunt unice, deosebite, arată senzațional.
Stilul boem se potrivește dormitorului dar și altei camere din casă, fie că este vorba despre living, sufragerie sau alt spațiu din exteriorul acesteia – terasă sau grădină.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News