Data actualizării:
Data publicării:

Sfatul medicului. 10 reguli IMPORTANTE pentru masa de Revelion 2022

Autor: Andrei Itu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Conf.univ.dr. Tudor Ciuhodaru, doctor în ştiinte medicale, a transmis 10 reguli importante pentru pentru masa de Revelion 2022 astfel încât să nu ajungem la urgențe.

"Moderaţia ar trebui să fie cheia alimentaţiei şi de aceste sărbători. În caz contrar, veţi avea nevoie de serviciul de urgenţă şi ne vom vedea în gardă chiar din primele zile zi. Dacă vreţi însă să petreceți în familie şi nu prin spitale:

1. Nu daţi startul la mese copioase chiar de la 12 noaptea. Aşteptaţi măcar până dimineaţă sau mai bine până la orele prânzului.

2. Alimentele trebuie introduse treptat. Puteţi începe cu friptură de miel, precedată eventual de o salată de crudităţi, asociată unei garnituri de legume făcute la grătar, urmată de o felie de ananas crud, nu din conservă, pentru a vă facilita digestia. Cei care au postit  trebuie să reia cu prudenţă alimentaţia normală începând cu brânzeturi, legume, fructe şi carne de pasăre, urmate de cantităţi mici de ciorbă şi drob.

3. Fiecare masă trebuie să conţină un singur aliment ,,concentrat”. Consideraţi ,,concentrat” tot ce nu e fruct sau legumă, aşa că friptura, drobul, sarmalele se vor consuma separat, nefiind recomandate nici măcar amestecurile de friptură cu ouă sau al cărnii de miel cu cartofii şi nici consumul de dulciuri sau fructe imediat după masă.

4. Asiguraţi o pauză de cel puţin jumătate de oră între felurile de mâncare pentru a evita atât senzația de suprasaturaţie cât şi sindroamele dispeptice.

5. Indiferent de starea de sănătate alcoolul trebuie băut cu prudenţă putând, mai ales în asociere cu mancarea grasă, duce la pancreatite, ulcere, hemoragii digestive, colici biliare.

6. Precauţii speciale trebuie avute în vedere la cei cu afecţiuni digestive, metabolice  sau cardiace, ce trebuie să respecte regimul igienodietetic (fără dulciuri, sare etc) şi medicamentos. 

7. Pacienţii cu afecţiuni metabolice (diabet) vor respecta indicaţiile terapeutice pentru că, în caz contrar, decompensările pot fi grave, mergând până la comă.

8. Pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare (hipertensiune, insuficienţă cardiacă, cardiopatii ischemice) vor fi atenţi la excesul de sare şi grăsimi. Orice durere precordială cu durata de peste 3-5 minute indică suspiciunea unui sindrom coronarian acut ce necesită prezentare urgentă la spital.

9. Cei cunoscuţi cu alergii alimentare vor avea grijă la tipurile produselor consumate, vor avea la ei medicaţia de urgenţă şi se vor prezenta la spital în cazul erupţiilor pruriginoase asociate tulburarilor respiratorii.

10. Nu întrerupeţi medicaţia cronică pentru a manca sau bea în exces.

Rețineți:

1. Când mergem la spital? Nu ignoraţi apariţia simptomelor digestive precum greaţă, vărsături, dureri abdominale, tulburări de tranzit, a febrei sau frisoanelor sau a celor cardiace ce includ dureri precordiale, palpitaţii, cefalee, vertij şi nu temporizaţi prezentarea la consult.

2. Nu în ultimul rând, excesul caloric va creea suficiente probleme celor care ţin la siluetă. Încercaţi să înlocuiţi carnea, dulciurile şi grăsimile cu salate şi fructe şi rezervaţi timp pentru plimbări în aer liber sau sport sau veţi fi nevoiţi sau nevoite să vă luptaţi mai târziu cu kilogramele dobândite în aceste zile.

3. Oare când vor adopta legea Ciuhodaru privind introducerea educație (inclusiv noțiuni de prim ajutor și educație nutrițională) pentru sănătate de care să beneficieze toți românii?!

O altă chestiune extrem de importantă este să nu vă urcați beat la volan!", a transmis medicul Tudor Ciuhodaru, pentru DC News.

CITEȘTE ȘI EXCLUSIV  Pepenele, cu semințe albe, care provoacă sete. Ciuhodaru: Cancerul din farfurie trebuie să dispară!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel