Data actualizării:
Data publicării:

Sfântul Ilie, 20 iulie. Ce nu trebuie să faci astăzi

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Sfântul Ilie, 20 iulie. Ce nu ai voie să faci astăzi. Pe data de 20 iulie, creștinii îl prăznuiesc pe Sfântul Ilie. Iată ce nu ai voie să faci astăzi, în zi de mare sărbătoare.

Alegeri prezidentiale 2024

Sfântul Ilie a trăit în Regatul de Nord al lui Israel, în vremea domniei regelui Ahab. Sfântul Ilie a fost fiul preotului Sovac din Tesvi (din neamul lui Aaron) şi a trăit cu mai bine de 800 de ani înainte de Hristos. Vechiul Testament istoriseşte despre faptele lui minunate în cărţile numite Regi. Este ales de Dumnezeu să certe aspru pe regele Ahab şi pe cei care-l urmau pe calea păgâneasca a adorării lui Baal.

Sfântul Ilie a fost hrănit în chip minunat de corbi pe când era retras la pârâul Cherit şi de un înger pe drumul spre Muntele Horeb; datorită rugăciunii sale, Dumnezeu opreşte ploaia timp de trei ani şi jumătate; înmulţeşte faina şi uleiul văduvei din Sarepta Sidonului şi îl învie pe fiul ei; a chemat foc din cer prin care a ars jertfă adusă de el lui Dumnezeu; a înlăturat cultul zeului Baal; l-a văzut pe Dumnezeu în isihie, (vântul liniştit); a fost ridicat în carul de foc şi s-a arătat la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului de pe muntele Tabor.

Sfântul Ilie este reprezentat iconografic, cel mai adesea, fie în gura peşterii sale (hrănit de corb), fie în carul de foc (în care a fost răpit la cer). Sfântul Ilie este socotit şi protopărintele monahismului creştin.

Vezi și: Acatistul Sfântului Ilie. Îi ajută pe credincioșii care îl rostesc

De ce nu se mănâncă mere de Sfântul Ilie. Pe cine felicităm pe 20 iulie

Ce nu ai voie să faci

Sfântul Ilie, 20 iulie. Nu se lucrează de teama pagubelor, cum ar fi trăznete, ploaie, grindină, care ar putea distruge recoltele. Femeile nu au voie să spele rufe sau să facă munci grele în gospodărie. Se spune în popor că diavolii se ascund mai mult în lemnul de carpen, de aceea acest lemn nu este folosit în gospodărie şi e bine să nu se ascundă nimeni sub un carpen, pe vreme de furtună.

Sfântul Ilie, 20 iulie. Dacă în ziua de Sfântul Ilie este furtună, nu trebuie să se deschidă nici uşile nici geamurile caselor, ca nu cumva să se ascundă vreun diavol ce fuge de furia Sfântului.

Sfântul Ilie, 20 iulie. Se mănâncă fructe proaspete, pentru a fi sănătos tot anul ce va urma. Merele nu se consumă decât după ce au fost duse la biserică. Se spune că acela care muşcă din măr înainte de a fi sfinţit va avea parte după moarte numai de mere şi, când va dori să le atingă, vor dispărea. Merele sfinţite vor deveni de aur pe lumea cealaltă.

Vezi și: Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 20 iulie: Sfântul Ilie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel