SFANTUL GHEORGHE: De ce nu e bine să dormi în această zi
Pe data de 23 aprilie creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. În tradiția populară, mai este întâlnit ca Sân-George sau Sângeorz, patronul naturii înverzite și al vegetației.
SFANTUL GHEORGHE: Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano Catolică îl sărbătoresc, pe 23 aprilie, pe Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Considerat cavaler al creștinătății, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este printre puținii sfinți al căror trup nu a fost împărțit, după moartea sa, în moaște în lumea întreagă. În popor, ziua Sfântului Gheorghe marchează începutul anului pastoral.
Sfântul Gheorghe este, potrivit canoanelor Bisericii, cel de-al doilea stâlp calendaristic, alături de Sfântul Dumitru.
SFANTUL GHEORGHE: În legendele populare Sf. Gheorghe este „străjer al timpului", lui îi sunt încredințate cheile vremii și, la porunca sa, se închide și se deschide anotimpul cald. Dat fiind faptul că începutul sezonului cald coincide în calendarul popular cu debutul sezonului pastoral, Sfântul Gheorghe are în cultura populară și atributul de patron al păstorilor.
Tradiții și superstiții de Sfântul Gheorghe
În ziua Sfântului Gheorghe, creștinii pun la porțile caselor crenguțe de fag sau iarbă verde pentru a avea un an roditor.
Ramurile verzi sunt păstrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri împotriva bolilor.
SFANTUL GHEORGHE: O altă supersiție legată de această sărbătoare spune că de Sfântul Gheorghe nu este bine să dormi, pentru că vei lua somnul mieilor și vei fi adormit tot anul.
SFANTUL GHEORGHE: Urzicatul este un alt obicei practicat de Sfântul Gheorghe. Există convingerea că prin urzicat oamenii vor fi mai ageri, mai harnici și sănătoși în anotimpul cald ce urmează să înceapă.
SFANTUL GHEORGHE: Tot în această zi, o altă superstiție spune că dacă te duci pe malul apei, stai culcat pe burtă și se întâmplă să vezi un pește, ai noroc tot anul.
SFANTUL GHEORGHE: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, născut în Capadocia, din părinti creştini, a trăit în secolul al IV-lea în timpul împăratului Diocleţian. Datorită calităţilor sale, ajunge în slujba împăratului, ca militar, şi se confruntă în mod direct cu persecuţiile asupra creştinilor, începute în anul 303.
Sfântul Gheorghe îşi mărturiseşte credinţa în Histos şi va fi întemniţat, din cauza convingerilor sale. În încercarea de a-l abate de la credinţa sa, este torturat şi ucis prin decapitare pe 23 aprilie, care rămâne ziua sa de prăznuire.
Sfântul Gheorghe. În iconografie, el apare călare pe un cal, străpungând cu suliţa un balaur – ipostază ce ilustrează o legendă în care Sfântul Gheorghe salvează cetatea Silena, din provincia Libiei, care era terorizată de un balaur. În unele icoane Sf. Gheorghe apare însoţit de alţi doi sfinţi militari, Theodor-Tiron şi Dimitrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News