Sfântu Gheorghe: statuia lui Mihai Viteazu, motiv de dispută
Data publicării:
Autor: Bogdan Bolojan
WhatsApp
mihai viteazu dc
mihai viteazu dc
Forumul Civic al Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş contestă avizul favorabil dat de Ministerul Culturii proiectului de reamenajare a pieţei centrale din Sfântu Gheorghe. Reamenajarea va duce la obturarea vizibilităţii statuii voievodului Mihai Viteazul prin ridicarea unei coline de pământ cu o înălţime de peste cinci metri. 

Conducerea Forumului a precizat, într-un comunicat de presă, că grupul statuar Mihai Viteazul se află pe Lista monumentelor istorice elaborată de Ministerul Culturii, iar avizul pentru reamenajarea pieţei încalcă prevederile art. 46 şi 59 din Legea 422 din 2001 privind protejarea monumentelor istorice. 

Liderii forumului menţionează, totodată, că susţin propunerea modificării Planului Urbanistic Zonal (PUZ) Central, respectiv reducerea nivelului colinei de pământ, pe care autorităţile locale vor să o ridice în vecinătatea Pieţei Mihai Viteazul, de la 5,5 metri la 1,5 metri. 

În opinia acestora, ridicarea 'monstruoasei movile' în scopul obturării vizibilităţii statuii reprezintă 'o nouă agresiune imagologică', o provocare 'extremistă', 'şovină' şi 'antiromânească' a primarului Antal Arpad şi a UDMR. 

Colina ar urma să obstrucționeze statuia

'Având în vedere faptul că Mihai Viteazul a fost primul întregitor de ţară, conducerea Forumului Civic al Românilor solicită tuturor ONG-urilor şi instituţiilor de cultură din întreaga ţară să se solidarizeze cu demersul nostru menit să apere imaginea şi memoria domnitorului Mihai Viteazul, simbol al unităţii naţionale', se arată în comunicatul de presă remis AGERPRES. 

Proiectul de reamenjare urbanistică elaborat de Primăria Sfântu Gheorghe prevede extinderea spaţiului verde prin amenajarea unei coline de pământ în faţa Prefecturii şi a Consiliului Judeţean Covasna, care, în viziunea arhitecţilor, simbolizează 'trupul pietrificat al balaurului" răpus de Sfântul Gheorghe, patronul spiritual al oraşului. 

Primarul Antal Arpad a declarat că 'logica' acestui proiect este de a delimita urbanistic cele două pieţe alăturate care au stiluri arhitecturale diferite, respectiv Piaţa Libertăţii, recent reabilitată, şi Piaţa Mihai Viteazul, care are un 'stil comunist'. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel