Data publicării:

Sfânta Parascheva. Funeriu, despre „pupătorii de moaște”: Vă rog frumos, nu vă mai uitați de sus

Autor: Ioana Dinu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Daniel Funeriu
Daniel Funeriu

În perioada 8-16 octombrie la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei sunt aşteptaţi să vină aproximativ 300.000 de credincioşi din ţară şi străinătate. 

În preajma datei de 14 octombrie, când creştinii ortodocşi sărbătoresc hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, Iaşiul se transformă în unul dintre cele mai mari centre de pelerinaj din ţară.

În acest context, Daniel Funeriu, chimist și politician, din 2009 ministru al Învățământului în Guvernul Boc II până în februarie 2012, a transmis un mesaj despre „pupătorii de moaște”.

„Vă rog frumos, nu vă mai uitați de sus, cu aroganță trotinetistă, şi nu mai folosiți, peiorativ, "pupător de moaşte". Voi nu ştiți ce e în sufletul oamenilor. Poate e revelația credinței, şi astfel se simt bine materializând virtualul, poate le e alinată disperarea de a fi bolnavi, de a avea un copil sau un apropiat pe care, oricât de avansată ar fi, ştiința nu îl poate salva, poate sunt câteva secunde care dau speranță pentru a se ridica din cotidianul care le e dificil.Pe scurt: nu judecați oamenii care-şi găsesc alinarea sufletească în ceva ce vă e de neînțeles. Nu mai umblați cu nasul pe sus, nu fiți aroganți, doar pentru că ştiți ceva ştiință, sau pentru că viața voastră e ultraparametrizată de KPIs, city break-uri, latte-macchiato-pumpkin”, a scris Daniel Funeriu pe Facebook.

Mii de pelerini din ţară şi din străinătate au participat, sâmbătă dimineaţă, la scoaterea în procesiune a raclei Sfintei Cuvioase Parascheva, manifestare religioasă care a avut loc în jurul Catedralei Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei din Iaşi



În jurul orei 6,00, un sobor de preoţi, condus de IPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a purtat racla cu moaştele Sfintei Parascheva în procesiune. Ulterior, aceasta a fost apoi depusă într-un baldachin special amenajat în Curtea Catedralei Mitropolitane. Preoţii vor oficia în orele următoare slujba de sfinţire a apei şi Taina Sfântului Maslu, precum şi Sfânta Liturghie.

La procesiune au luat parte mii de pelerini. Majoritatea acestora au venit la Iaşi încă de vineri dimineaţă şi s-au aşezat la rând în aşteptarea momentului în care se vor închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Mulţi dintre credincioşi sunt din Voluntari, în cursul acestei zile urmând să ajungă la Iaşi 120 de autocare din această localitate.

Pelerinii care vor merge în aceste zile pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor putea să cinstească şi moaştele Sf. Paisie de la Neamţ. Moaştele au fost aduse la Iaşi încă de vineri seară, de la Mănăstirea Neamţ, special pentru pelerinii care vin la prăznuirea hramului Sf. Cuvioase Parascheva.

Cunoscută şi sub numele de Sfânta Vineri, Cuvioasa Parascheva s-a născut în localitatea Epivat, astăzi Capul Kaliacra, din Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în prima jumătate a secolului al XI-lea. Moaştele Cuvioasei au fost păstrate aproape 200 de ani într-o biserică din Epivat, apoi la Târnovo, iar în secolul al XVI-lea au fost duse la Constantinopol. În anul 1641, pe 13 iunie, voievodul Vasile Lupu a reuşit să le aducă la Iaşi, aşezându-le în biserica Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi.

În prezent, moaştele Cuvioasei Parascheva se află la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Racla Sfintei Parascheva a fost mutată aici de la sfârşitul secolului al XIX-lea, în 1888, după ce moaştele au scăpat neatinse din incendiul de la Biserica Trei Ierarhi".

Deşi Sfânta Cuvioasă Parascheva este sărbătorită în întreaga Patriarhie Română, ea este considerată ocrotitoarea Moldovei, dar şi a celor năpăstuiţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel