Severin a cerut preşedintelui PE "măsuri penale" împotriva ziariştilor de la Sunday Times
Europarlamentarul Adrian Severin a declarat, duminică, că a cerut preşedintelui PE să ia în calcul "măsuri penale" faţă de ziariştii de la Sunday Times şi că discută cu firme de avocatură pentru deschiderea unei acţiunii de defăimare în Marea Britanie
"Mi s-a oferit un contract de consultanţă, ca membru în consiliul de experţi internaţionali ai acestei firme Tyler Jones, firmă falsă, după cum s-a demonstrat ", a declarat, europarlamentarul, citat de Mediafax.
El a spus că acest contract presupunea ca el să dea consultaţii în cadrul şedinţelor de birou, în legătură cu proceduri parlamentare şi proceduri europene, astfel încât, pe baza opiniilor şi sfaturilor date, firma să-şi poată stabili politici generale.
"Este un contract legal. Avem dreptul să fim membri în aceste «advisory boards», avem dreptul să funcţionăm în calitate de consultanţi politici, cu singura obligaţie de a nu transfera informaţii confidenţiale", a spus Severin
Europarlamentarul a negat faptul că ar fi depus vreun amendament, aşa cum a scris publicaţia Sunday Times.
De asemenea, Severin a precizat că a cerut preşedintelui Parlamentului European să ia în calcul măsuri penale faţă de autorii materialelor, în conformitate cu legislaţie belgiană. El a mai spus că este în discuţie cu firme de avocatură pentru introducerea unei acţiuni în justiţia britanică pentru defăimare
"Întreaga poveste este o mârşăvie fără margini, care mistifică un adevăr ce a fost în mod deliberat adâncit în confuzie", crede Severin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News