Sever Dron, fost tenisman român: Jocul Simonei Halep este depăşit
Sever Dron, fost component al lotului masculin de Cupa Davis, finalist în ediţia din 1969 a competiţiei, este de părere că jocul prestat de Simona Halep este unul depăşit.
"Săptămâna trecută am făcut un stagiu de tenis cu copiii în care erau învățăminte de la Roland Garros. Am adus o mulțime de documente și ce cred eu despre Roland Garros, iar una dintre concluzii era că jocul Simonei Halep este depășit.
Nu mai putem da exemplu copiilor să joci ca Simona Halep. Chiar dacă este idolul lor, ei nu mai pot să ia exemplul ei. Trebuie să dai exemplu pe Swiatek, Jabeur, Badosa. Ele iau mingea repede, joacă un tenis mai complet, cu scurte, cu incursiuni la fileu, nu mai vorbesc de serviciu care ste foarte bun.
Simona nu știu cât mai are posibilitatea de a se schimba ea ca să vină și să joace un tenis mai modern. Tenisul ei a început să fie depășit din păcate”, a spus Sever Dron, citat de sportbull.com.
Dron crede că Mouratoglou are mai mult de câştigat decât Halep din parteneriat
"Eu am părerea mea despre relația asta, cred că e o relație de circumstanță. Simona căuta pe cineva care să o înțeleagă, după părerea mea Mouratoglou nu este un antrenor. El știe să vorbească în public, să surâdă, să se ocupe de academia lui. Din relația asta, cred că Mouratoglou iese mai câștigător, se arată mult, a fost și la Cluj și prin alte părți. Nu știu ce se întâmplă mai departe.
Serena i-a și dat peste nas puțin că vine la Wimbledon cu un alt antrenor. Eu nu cred în această relație, îmi pare rău să o spun și pentru Simona, dar e prea de fațadă. Prea mult se vorbește, se discută, nu știu cât se lucrează. Aici n-am de unde să știu firește, că nu sunt acolo”, a concluzionat Dron.
Ţiriac ştie principala problemă a Simonei Halep: Nu are o bază. Practic, nu ştiu ce fel de strategii mai are
Acesta pune lipsa de rezultate pe problemele de ordin fizic ale Simonei.
"N-aș vrea să vorbesc mult despre Simona, pentru că ea are viața ei, a făcut lucruri extraordinare, e o femeie tânără. Nu pot s-o compar cu Nadal, pentru că e un pic diferită treaba...să aibă grijă de fizic, că de acolo i se trage absolut tot ce i se trage! Nu pot să am o părere calificată, pentru că n-am văzut-o cum arată fizic, n-am văzut nici cum arată tehnic în momentul de față. Practic, nu știu ce fel de strategii mai are în jocul ei, unde stă pe teren, cum se găsește.
Și apoi, cu tot respectul, Simona nu are jocuri! În ultimii doi ani, ea a jucat 10-15% din întâlnirile pe care trebuia să le joace. De asta îi e greu, nu are o bază. Din nou, numai talentul își spune cuvântul la Simona.
O mai spun o dată. La 30 de ani, ea a făcut minuni. Dacă cineva o lua la 14 ani și o antrena ca lumea, probabil că făcea minuni înmulțite cu 3”, a declarat Ion Ţiriac, pentru Gazeta Sporturilor.
Necunoscutele Simonei Halep, scoase la iveală de Daniela Simulescu
Astrologul DCNews, Daniela Simulescu, a realizat portretul astrologic al Simonei Halep. „Ce reiese din astrograma Simona Halep? „Este născută pe 27 septembrie, în Constanța. Este Balanță. Are soarele în Balanță, poziția soarelui în momentul nașterii arată zodia. Aceasta arată o părticică din noi, scheletul nostru astrologic pe care se pun restul amănuntelor. Poziția soarelui la nativii din Balanță arată poziția conștientă din noi. Caracteristicile Balanței le întâlnim foarte ușor la Simona. Este foarte armonioasă, echilibrată, diplomată și sociabilă. Vorbește frumos, politicos, nu vrea să supere pe nimeni. Dorește echilibru. Dacă vă uitați la meciurile sale de tenis, nu are momente dese de furie. Balanțele nu vor fi supărate pentru că nu vor să îi supere pe ceilalți. Balanțele au un comportament foarte plăcut. Sunt voioase, au nevoie de evenimente, le place să aibă pasiuni artistice sau culturale", a spus Daniela Simulescu, astrolog DCNews.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News