Data actualizării:
Data publicării:

Sesizarea Guvernului la CCR: Nu au fost respectate procedurile privind semnăturile și comunicarea

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Guvernul sesizează Curtea Constituțională a României în privința moțiunii de cenzură depuse de USR PLUS și AUR, în care acuză că nu au fost respectate procedurile în privința semnăturilor și a înștiințării în Executivului în ziua depunerii documentului în Parlament.

Alegeri prezidentiale 2024

„Premisa esențială care face imposibilă împiedicarea prezentării și refuzul de a dezbate o moțiune de cenzură este însăși constituționalitatea inițierii, depunerii și comunicării moțiunii de cenzură. (...) Solicităm instanței de contencios constituțional să constate existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României, pe de o parte, și Guvernul României, pe de altă parte, născut din încălcarea dispozițiilor constituționale cu privire la modul în care a fost inițiată și depusă moțiunea de cenzură, respectiv din încălcarea dispozițiilor constituționale cu privire la modul în care moțiunea de cenzură inițiată și depusă contrar Constituției a fost comunicată ulterior Guvernului”, potrivit sesizării.

Guvernul cere Curții Constituționale să constate existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României, pe de o parte, și Guvernul României, pe de altă parte, născut din încălcarea dispozițiilor constituționale cu privire la modul în care a fost inițiată și depusă moțiunea de cenzură, respectiv din încălcarea dispozițiilor constituționale cu privire la modul în care moțiunea de cenzură inițiată și depusă contrar Constituției a fost comunicată ulterior Guvernului.

„Astfel, Parlamentul României prin Președintele Camerei Deputaților a încălcat dispozițiile constituționale cu privire la obligația comunicării moțiunii de cenzură către Guvern în aceeași zi cu depunerea acesteia, în speță în data de 3 septembrie 2021. De asemenea, Parlamentul României prin Președintele Camerei Deputaților, cu încălcarea Constituției și a prevederilor regulamentare, a comunicat o moțiune de cenzură inițiată și depusă cu nerespectarea condițiilor constituționale privind numărul minim de semnături valide care să reflecte manifestarea de voință a unei pătrimi din numărul parlamentarilor la data inițierii respectivei moțiuni de cenzură”, arată sesizarea Executivului.

Executivul cere CCR să constate că, atât sub aspectul condițiilor de validitate pentru inițierea moțiunii de cenzură, cât și sub cel al obligației comunicării acesteia către Guvern la data depunerii împiedică continuarea derulării procedurii parlamentare prin trecerea la etapele prezentării și dezbaterii moțiunii de cenzură.

Premierul Florin Cîțu a anunțat, miercuri dimineață, că Guvernul va sesiza Curtea Constituțională a României în privința moțiunii de cenzură depuse de USR PLUS și AUR, despre care consideră că a fost depusă nelegal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel