Producţia ce va avea douã difuzãri pe sãptãmânã, respectiv în zilele de miercuri şi joi, a început filmãrile la începutul lunii mai, iar de atunci a acumulat nu mai puţin de 65 de zile, respectiv 780 de ore de filmare.
Produs de Ruxandra Ion, după scenariul semnat de Radu Grigore şi Simona Macovei, echipa Sacrificiul însumeazã peste 100 de persoane implicate, dintre care 40 sunt doar actori. Pentru cã zilele de filmare sunt întotdeauna lungi, peste 7000 de cafele au fost bãute în cele 13 sãptãmâni de când a început proiectul.
Pe lângã cele patru locaţii principale în care au avut loc filmãrile pânã acum, respectiv Bucureşti, Mogoşoaia, Snagov şi Buftea, echipa s-a deplasat şi la Moeciu şi Mamaia, acolo unde poveştile extraordinare ale celor trei familii şi-au urmat cursul. Peste 1400 de ţinute de la designeri români de top, dar şi de la branduri internaţionale au fost folosite în cele peste 1000 de secvenţe filmate doar pânã în acest moment.
Povestea serialului
Producţia ce va avea douã difuzãri pe sãptãmânã, respectiv în zilele de miercuri şi joi este o saga de familie cu un scenariu original 100%, bazat pe fapte reale declarate istoric, dar şi pe fapte reale povestite de cunoscuţi. Producţia va intercala trei poveşti extraordinare, a trei familii din medii diferite. Filmările sunt în plină desfăşurare în diverse locaţii din Bucureşti şi din împrejurimi.
Maia Morgenstern, Adriana Trandafir, Ana Ciontea, Viginia Rogin, Marian Râlea, Claudiu Istodor, Mihai Sandu Gruia, Bogdan Stanoevici, Cristi Iacob, Denis Hanganu, Oana Cârmaciu, Ioana Blaj, Mihai Cãlin, Cristina Ciobãnaşu, Oana Zãvoranu, Vlad Gherman, Doiniţa Oancea, Ana Creţu, Daniel Nuţã, Alexandru Ion, Michaela Prosan, Cosmina Dobrotã, Andrei Barbu, Damian Draghici, Alina Florescu, Dorian Popa, Gabi Ciocan, Emi Baroc, Conrad Merincoffer, Julia Marcan şi Tudor Roşu vor putea fi urmãriţi în fiecare miercuri şi joi, de la 20:00, la Antena 1, în Sacrificiul.
Noul serial va fi produs pentru Antena 1 de Dream Film Production, o companie specializată în producția de fiction. Telespectatorii pot avea acces la imagini de culise şi pot vedea în timp real cum decurg filmările pentru Sacrificiul urmărind conturile oficiale ale serialului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"