Data publicării:

Klaus Iohannis și-a demis consilierul pentru cultură pentru a-l numi ambasador

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp
Sergiu Nistor
Sergiu Nistor

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat marți, 15 octombrie 2024, decretul de eliberare din funcție a lui Sergiu Nistor, consilier pentru cultură al Administrației Prezidențiale.

- Decret pentru eliberarea din funcție a domnului Consilier Prezidențial Sergiu Nistor;

- Decret privind acreditarea domnului Sergiu Nistor în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Letonia.

Născut în 1960, Sergiu Nistor este absolvent al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, unde în prezent este profesor la Departamentul de Istorie si Teorie a Arhitecturii şi Conservarea Patrimoniului. Este doctor în Arhitectură, specializarea restaurarea monumentelor istorice şi autor a numeroase proiecte, documentaţii, studii, cercetări, articole, conferinţe şi cărţi în acest domeniu. Are atestarea de expert în domeniul restaurării monumentelor istorice, potrivit Administrației Prezidențiale.

Din 2006 până în 2014 a fost Preşedintele ICOMOS România, organizaţie de expertiză mondială în domeniul monumentelor istorice recunoscută de UNESCO.

A ocupat diverse poziţii în administraţia publică centrală de specialitate: Director General al Patrimoniului (Ministerul Culturii, 1998-2000), Consilier al Ministrului Culturii (2005), Comisar al Guvernului României pentru Programul Sibiu CCE 2007 (2005-2008), Secretar General al CNR UNESCO (2008-2009), Secretar de Stat (Ministerul Culturii, 2012). A fost elaboratorul legislaţiei din domeniul protejării patrimoniului cultural din România.

A reprezentat România la reuniuni dedicate culturii şi patrimoniului cultural organizate de UNESCO şi Consiliul Europei.

A fost distins de Franţa cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler (2003) şi de România cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer (2004).

Sergiu Nistor a fost numit Consilier Prezidențial la data de 5 ianuarie 2015.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel