Sergiu și Andrei: O să ajungem să ne cumpărăm pâine și să ne întrebăm „Ție ce ți-a picat?”
Pentru că în ultimele zile au aflat că pâinea neagră nu e ceea ce ce credeau că este și că un român a găsit o mănușă chirurgicală într-o pâine, Sergiu și Andrei au dezbătut subiectul cu mult umor luni dimineața, la matinalul Kiss FM.
Pentru că în ultimele zile au aflat că pâinea neagră nu e ceea ce ce credeau că este și că un român a găsit o mănușă chirurgicală într-o pâine, Sergiu și Andrei au dezbătut subiectul cu mult umor luni dimineața, la matinalul Kiss FM.
„Efectiv, îmi vine să plâng. Probabil că tot mai mulți chirurgi lucrează în turele de noapte la patiserie. Viața mea nu mai are sens. Ce mai mănânc eu acum? Mănușile chirurgicale nu-mi plac” s-a văitat Andrei.
„Eu de dimineață am găsit în pâine niște mușchi file cu brânză topită. Mi-a făcut prietena mea sendvișuri”, a povestit Sergiu.
„Eu am înțeles că au mai fost găsite în pâine și altele: șoareci, excremente de animale, cenușă. Frate, groapa de gunoi funcționează parțial și ca brutărie? Ce se întâmplă?” a întrebat Andrei.
„E pâine cu surprize. Ți-a picat o mănușă de cauziuc, descoperi toate piesele și alcătuiești propriul tău muncitor de panificație” a observat Sergiu.
„Hai, că o mănușă înțeleg, dar o lamă de ras? Ce făcea brutăreasa când frământa coca? Își dădea jos mustața?” a continuat Andrei.
„La noi pâinea e cu mai de toate ca șaorma” a spus Sergiu.
„O să ajungem să ne cumpărăm pâine și să ne întrebăm: Ție ce ți-a picat? Am auzit că un bărbat a găsit în pâine un șoarece viu. Păi, în țările sărace asta se numește șaorma” a râs Andrei.
„Mă gândesc că, dacă-ți cumperi o pâine cu semințe, e cumva posibil să găsești în ea și băiatul, și banca din fața blocului” a concluzionat Sergiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News