Data actualizării:
Data publicării:

Sergio Marchionne, CEO al Fiat Chrysler Automobiles, a murit

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sergio Marchionne. foto: repubblica.it
Sergio Marchionne. foto: repubblica.it

Sergio Marchionne, fostul șef al FCA a fost spitalizat în Zurich pe 27 iunie pentru o intervenție. Sâmbăta trecută, consiliul de administrație a numit succesorul.

Fostul CEO al Fiat Chrysler Automobiles, Sergio Marchionne, a murit, potrivit repubblica.it.

Marchionne, în vârstă de 66 de ani în iunie, a murit miercuri la Spitalul Universitar din Zurich, unde a fost internat pe 27 iunie pentru o intervenție chirurgicală pe umărul său drept. Ultima sa apariție publică a avut loc cu două zile înainte, la Roma, la livrarea unui Jeep către Carabinieri.

Conform sursei citate, el era deja obosit, cei care l-au văzut în acea zi își amintesc că vorbea cu dificultate. Dar pentru el, fiu de carabinier, această întâlnire era obligatorie. Acesta a fost ultimul său salut, în multe feluri simbolic, închizând cercul unei experiențe umane și profesionale. El a planificat totul, o pauză de câteva zile și apoi s-a întors imediat la lucru.

Complicații postoperatorii

După operația la umărul drept, la sfârșitul lunii iunie, starea lui părea normală. Cu zece zile în urmă starea lui s-a agravat, apărând "complicații postoperatorii". Situația s-ar fi precipitat la începutul acestei săptămâni. CEO-ul FCA și-a pierdut cunoștința. Vineri, John Elkann a menționat că "Marchionne nu va putea reveni în funcția de CEO".

Sâmbătă consiliile directorilor au numit succesorii. În ultimele zile, Marchionne a fost asistat de cei doi fii ai săi, Alessio Giacomo și Johnatan Tyler, și de partenerul său Manuela.

Astăzi, 25 iulie, succesorul său, Mike Manley, debutează oficial în fața pertenerilor ca nou CEO, prezentând rezultatele semestriale ale grupului FCA, ultimul obținut sub îndrumarea lui Marchionne.

În portofoliul Fiat Chrysler Automobiles se află brandurile Fiat, Chrysler, Alfa Romeo, Jeep, Lancia, Maserati, Dodge, Sergio Marchionne fiind unul dintre cei mai puternici lideri economici din lume.

Vezi și: Muncitorii de la Fiat, grevă din cauza lui Ronaldo


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel