Serghei Sobianin, reales după o zi de manifestaţii
Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, susţinut de Kremlin, a fost reales cu o majoritate de voturi în funcţie, conform rezultatelor publicate luni, a doua zi după alegerile alegerile locale desfăşurate în Rusia.
Alegerea sa a fost marcată de arestarea a peste 1.000 de persoane în cursul unor acţiuni de protest împotriva creşterii vârstei de pensionare, potrivit AFP şi EFE. Sobianin (60 de ani), un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, aflat la conducerea primăriei capitalei Rusiei din 2010, a obţinut 70,02% din voturi, potrivit rezultatelor preliminare date publicităţii de Comisia Electorală din Moscova. Rata de participare la vot a fost de 30,8%. La ultimele alegeri municipale în 2013, Sobianin a scăpat cu greu de un al doilea tur de scrutin, concurând atunci cu Aleksei Navalnîi, oponentul nr.1 al Kremlinului, care a reuşit să obţină mai mult de un sfert din voturi.
Manifestanți, arestați
Anul acesta, reprezentanţilor opoziţiei le-a fost blocată calea la alegerile municipale, începând cu Aleksei Navalnîi. Consilierul municipal de opoziţie Ilia Iaşin, apropiat de fostul lider al opoziţiei ruse Boris Nemţov, asasinat în februarie 2015, fostul deputat de opoziţie Dmitri Gudkov şi militantul gay Anton Krasovski nu au fost autorizaţi să se înscrie în cursă. Duminică au avut loc alegeri locale pe întreg teritoriul Rusiei, această zi fiind marcată de acţiuni de protest în zeci de oraşe împotriva proiectului de reformă a pensiilor, extrem de nepopular printre ruşi. Un total de 1.018 de manifestanţi au fost arestaţi de poliţie, în principal la Sankt-Petersburg şi Ekaterinburg, potrivit asociaţiei OVD Info, care monitorizează arestările politice.
Anchete penale pentru protestatari
La Moscova, poliţia a deschis două anchete pentru violenţe împotriva forţelor de ordine, conform OVD Info. Anunţat la mijlocul lunii iunie, proiectul de reformă a pensiilor - o premieră în aproape 90 de ani - prevedea iniţial creşterea vârstei de pensionare de la 55 la 63 de ani pentru femei şi de la 60 la 65 pentru bărbaţi. Dar în faţa acestei măsuri nepopulare, care a dus la prăbuşirea sa în sondaje, preşedintele rus Vladimir Putin a decis o relaxare a reformei şi a propus doar creşterea la 60 de ani a vârstei de pensionare pentru femei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News