Serghei Lavrov: Rusofobia occidentală mai puternică decât Războiului Rece
Serghei Lavrov, șeful diplomaţiei ruse, a denunţat 'rusofobia fără precedent' a occidentalilor, apreciind că este mai puternică decât în perioada Războiului Rece, potrivit unui interviu publicat duminică pe site-ul cotidianului Kommersant, scrie AFP.
'Această direcţie spre rusofobie este fără precedent. Nu am mai văzut aşa ceva din timpul Războiului Rece', a declarat ministrul de externe care a efectuat joi şi vineri o vizită la New York.
'În acea perioadă, existau unele reguli, convenţii (...) În prezent, toate convenţiile au fost respinse', a subliniat el. Serghei Lavrov a criticat 'încercările de a pedepsi Rusia prin toate mijloacele posibile', mai ales prin sancţiuni 'absurde şi fără fundament' sau prin 'recurgerea la tema sportivilor'. Din 2014, Rusia este lovită de grave sancţiuni occidentale, în special americane, din cauza anexării peninsulei ucrainene Crimeea şi a conflictului armat din estul Ucrainei, unde Kievul şi Occidentul acuză Moscova că sprijină militar rebelii proruşi.
[citeste si]
Autorităţile ruse resping aceste acuzaţii. Rusia se mai află implicată într-un scandal de dopaj care a dus la excluderea sportivilor săi de la Jocurile Olimpice de vară din 2016 de la Rio de Janeiro şi de la Campionatele Mondiale de atletism din 2017 de la Londra.
Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a suspendat Rusia şi de la Jocurile Olimpice de iarnă care se vor desfăşura luna viitoare în Coreea de Sud, la Pyeongchang. Sportivii ruşi 'curaţi' sunt, totuşi, autorizaţi să participe sub drapelul olimpic. 'Sunt numeroase fapte care demonstrează că, în afară de cazurile reale de dopaj în rândul sportivilor noştri (...), există o campanie bine pusă la cale' vizând Rusia, a ţinut să adauge Serghei Lavrov. 'Rusia are 'liniile sale roşii'. Cred că oamenii politici serioşi din Occident înţeleg că trebuie respectate aceste 'linii roşii', aşa cum se făcea în perioada Războiului Rece', a subliniat şeful diplomaţiei de la Moscova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News