Data publicării:
Serena Williams, serial documentar. HBO a anunțat data lansării
HBO Sports, în parteneriat cu grupul IMG vor lansa pe data de 2 mai în acest an documentarul „Being Serena".
Serialul va conține cinci părți și va prezenta cele mai importante momente din viața sportivă a Serenei Williams, dar și din viața personală, legate de copilărie, căsătorie și nașterea copilului.
„Chiar dacă Serena a fost în lumina reflectoarelor încă din adolescență, continuă să ne capteze imaginația. Împreună cu partenerii de la IMG, așteptăm cu nerăbdare să oferim urmăritorilor o perspectivă mai puțin cunoscută, un portret al din culise", a declarat Peter Nelson, vicepreședinte executiv la HBO Sports.
A câștigat Australian Open însărcinată
Una dintre cele mai premiate jucătoare din istoria tenisului profesionist, Serena Williams, a câștigat cel de-al șaptelea titlu Australian Open în ianuarie 2017. Patru luni mai târziu, Williams a dezvăluit că așteaptă primul copil, fiind însărcinată în a opta săptămână în timpul Australian Open. Sportiva a născut în septembrie și s-a căsătorit în noiembrie.
„Serena Williams este o forță nemaiîntâlnită", a declarat Mark Shaphiro, copreședinte la IMG. „Toată viața ei este un jurnal de erou și a fost un privilegiu să lucrez cu ea în această nouă etapă a vieții. HBO este un partener incredibil în devoltarea unei perspective unice în lumea Serenei și așteptăm cu nerăbdare să împărtășim toată această poveste cu oamenii în luna mai", a completat Shaphiro.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News