Data publicării:
Serena Williams, jucătoarea lunii martie. Simona Halep, la opt procente diferență
Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WTA a anunțat, joi, că americanca Serena Williams a fost aleasă jucătoarea lunii martie. Ea le-a devansat pe Simona Halep și Carla Suarez Navarro.
Simona Halep, locul 3 WTA, câştigătoare a turneului de la Indian Wells, a fost nominalizată de site-ul oficial al WTA pentru titlul de jucătoarea lunii martie. La fel au fost și americanca Serena Williams, locul 1 WTA, şi spaniola Carla Suarez Navarro, locul 10 WTA.
Serena Williams, care a câştigat turneul de la Miami după finala cu Suarez Navarro, a primit 50% din totalul de voturilor exprimate pe site-ul WTA. Simona Halep a fost aleasă de 42% dintre votanți, iar Carla Suarez Navarro a primit doar 8%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News